REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Nae Negrea a dat cu subsemnatul pentru "jaful" de la Neptun Olimp SA

Nae Negrea a dat cu subsemnatul pentru "jaful" de la Neptun Olimp SA

Replica API 7 noiembrie 2012 | 00:00 468

Fostul director general spune că în mandatul lui a recuperat milioane de euro de la Copos şi European Drinks

Fostul director general spune că în mandatul lui a recuperat milioane de euro de la Copos şi European Drinks

Jaf la drumul mare! Salarii nesimţite, contracte semnate pe genunchi, şi angajaţi nepregătiţi pentru posturi cheie într-o companie de turism din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Manevrele oneroase, în scopul falimentării societăţii Neptun-Olimp, ar fi fost puse la cale de apropiaţi ai pedelistei Elena Udrea, fost ministru al Turismului, prin neîntocmirea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare (ROF), pierderile fiind evaluate la 35 de miliarde. Toate acestea au fost descoperite în urma unui audit efectuat de către Corpul de Control al MDRT, condus în prezent de liberalul Eduard Hellving. Cel puţin asta susţine actuala conducere a SC Neptun Olimp SA, în timp ce un fost director al societăţii, în prezent angajat pe un post de şef serviciu, susţine că nimic nu este adevărat. "Mi-au făcut din nou reclamaţii, nu-i nici o problemă, am să dau din nou declaraţii la Poliţie. Nu am făcut nimic ilegal. Şi le mai atrag atenţia că nu mai sunt membru PDL de ceva timp, am fost dat afară din partid. Băieţii ăştia (noua conducere a Neptun Olimp - n.r.) spun numai prostii", susţine Nae Negrea, fost director general al Neptun Olimp în perioada 2005-2007, în prezent şef serviciu în cadrul aceleaşi societăţi.

"În societatea care lucrează cu banii statului am găsit un jaf la drumul mare. Vorbim de pierderi exorbitante, evaluate la 35 de miliarde. Societatea are 12 angajaţi, cu salarii nesimţite. Ioan Negrea este unul dintre angajaţi care, în luna august 2012, a plecat acasă cu 14.000 de lei. În baza unui contract colectiv de muncă, angajaţii aveau un salariu primă de Crăciun, un salariu primă de Paşte, un salariu primă de concediu. Ca şef serviciu administrativ transporturi, a doua funcţie din societate, Ioan Negrea încasa un venit lunar de 6700 de lei, mai mare decât salariu directorul general, respectiv 4400 de lei. Pentru că a beneficiat de concediu, Nae Negrea a mai primit alţi 6.700 de lei, salariul său, ajungând în luna august la aproape 14.000 de lei. Contractele colective de muncă încetează pe 15 noiembrie, iar de la acea dată vom stabili, în urma unei evaluări, şi ce angajaţi mai păstrăm şi la cine renunţăm. Noua organigramă prevede 10 angajaţi: direcorul general, Cătălin Caracostea, doi consilieri juridici, trei oameni la Departamentul Tehnic şi personal auxiliar", susţine Horaţiu Ţuţuianu, preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Neptun-Olimp SA. Acesta a lăsat să se înţeleagă că după data de 15 noiembrie Nae Negrea nu va mai avea calitatea de angajat al societăţii. "Toată lumea va trece printr-o evaluare, inclusiv Ioan Negrea. Vom vedea atunci dacă are studiile necesare pentru activitatea prestată. În această instituţie nu există auditor intern şi extern care să verifice activitatea. Există doar o contabilă, fără studii superioare. Contabilitatea SC Neptun-Olimp SC este ţinută de o persoană inoportună pentru a se putea pronunţa cu privire la veridicitatea unor acte. Ea a semnat, pentru că i s-a spus să semneze. Societatea are nevoie de un contabil şef competent care să facă ordine în acte. Este dezastru. În perioada 2005-2007 a dispărut toată contabilitatea electronică. Nu s-au regăsit un număr de 177 de facturiere", susţine Ţuţuianu. Cât despre contractele păguboase, Horaţiu Ţuţuianu dă asigurări că au fost reziliate: "Am renunţat la toate contractele dubioase". "Societatea Neptun-Olimp a semnat în 2007 un contract cu Apele Române, pe o perioadă de 12 ani, de închiriere a plajei, iar prin contracte de colaborare a fost subînchiriată către 37 de firme. Am reziliat toate contractele onoroase, încheiate cu cele 37 de societăţi. Au fost încheiate pe sume derizorii. În 2012, o suprafaţă de plajă de 9000 de mp, a adus societăţii Neptun Olimp încasări de 10.000 de lei. Suma nu acoperea nici măcar chiria pe care o plăteam anual Apelor Române", susţine Ţuţuianu. Un alt contract reziliat este şi cel al angajatului SC Neptun-Olimp, Ioan Negrea. El a ocupat, ani de zile, diverse funcţii în cadrul SC Neptun-Olimp SA, respectiv director general, şef agenţie, şef serviciu administrativ transporturi. Firma acestuia, Nae Interstar SRL, a încheiat între 1 aprilie şi 1 octombrie 2012 un "contract de colaborare", fără a fi organizată vreo licitaţie, cu SC Neptun-Olimp SA, reprezentată de fostul director general Paul Foleanu, pentru închirierea complexului de alimentaţie publică "La Barcheta" din Neptun. "Contracul a fost încheiat fără licitaţie, fără viza Controlului Financiar Preventiv (CFP). În societatea Neptun-Olimp nu există un Regulament de Ordine Interioră, Regulament de Ordine Fiscală. Acum contractul a fost reziliat. Avea o clauză extrem de delicată, pentru SC Neptun-Olimp SA. Dacă chiriaşul îşi achita datoriile la timp, contractul se prelungea de la sine, pentru sezonul următor", a conchis Ţuţuianu.

Cum se apără Negrea

În replică, Nae Negrea a precizat că acel contract cu restaurantul Barcheta este legal, că este încheiat de un prieten al său: "Patru ani, restaurantul a avut "gaură" de 2-3 miliarde de lei. Preluarea restaurantului a scăpat societatea de achitarea utilităţilor, plus a încasat 7 mii de euro fără TVA. Contractul nu a fost ilegal, a fost de colaborare, ceea ce înseamnă că nu era nevoie de licitaţie". Referitor la acuzaţia că el şi fostul director general Paul Foleanu au permis subînchirierea plajei, ceea ce este ilegal, Nae Negrea a afirmat: "Au fost contracte de colaborare, ceea ce s-a făcut pe tot litoralul. Nu este ilegal, în lege nu spune că nu ai voie să faci contracte de colaborare, în lege spune că nu ai voie să faci contract de subînchiriere. Iar contract de colaborare a avut, pentru un sector de plajă din Neptun, şi actualul director general al SC Neptun Olimp, Cătălin Caracostea, cu firma pe care o conduce dumnealui. Să îl întrebaţi", a arătat Negrea. Referitor la faptul că i-ar putea fi desfăcut contractul de muncă de la Neptun Olimp, Negrea a reacţionat: "Îi voi da în judecată". El a adăugat că în mandatul său de director general la Neptun Olimp a fost şi profit, dar au fost recuperate şi active ale societăţii: "Am recuperat maşini ale firmei, dat gratis către European Drinks, 1,5 milioane de euro de pe un teren dat fără acte lui George Copos, am recuperat hotelul de la Galaţi". "Am fost la Poliţie zilele trecute, am dat declaraţii, m-au reclamat. Nu e nici o problemă, am mai fost reclamat, am mai dat declaraţii pe temele astea, eu mă ştiu curat", a conchis Negrea. Vom reveni.

Alexandra VASILE, Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108