REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.7° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.7° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Năvodărenii acuză: la Centrul de permanenţă nu primesc ajutorul de care au nevoie!

Năvodărenii acuză: la Centrul de permanenţă nu primesc ajutorul de care au nevoie!

Replica API 26 octombrie 2017 | 00:00 1163

Cum este explicată situaţia

Cum este explicată situaţia

Supărare mare printre năvodăreni, din cauza Centrului de permanenţă din oraş. Oamenii sunt indignaţi de faptul că, pe timpul zilei, le este refuzat ajutorul medical gratuit, fiind îndrumaţi să revină după ora 20.00 sau să meargă la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa. În schimb, reprezentanţii centrului atrag atenţia că centrul de permanenţă NU este centru de urgenţă, ci gărzile sunt realizate numai noaptea, de medici de familie, care nu au nici dotările, nici pregătirea necesară pentru a interveni în toate situaţiile medicale!

Centrul de permanenţă din Năvodari este motiv de supărare pentru localnici. Oamenii acuză, atât pe reţelele de socializare, cât şi în sesizările către administraţia locală, faptul că nu primesc în cadrul unităţii îngrijirile de care au nevoie, că unii angajaţi le vorbesc urât sau că, în timpul zilei, sunt îndrumaţi către ambulanţă sau la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa, dacă nu vor să revină la centru după ora 20.00, când vin medicii care îi pot consulta gratuit. „Este strigător la cer.

Asistenta care este pe timpul zilei, în cadrul centrului, ne expediază rapid, cum că nu este treaba ei să ofere consultaţii, că nu sunt medici, şi dacă tot insistăm, să revenim după ora 20.00. Am fost cu cel mic acolo, nu i-au făcut nimic, au spus că trebuie chemată ambulanţa pentru a merge la Urgenţă, la Constanţa. Copilului îi era rău, abia se ţinea pe picioare, doar l-au consultat, au spus că îi pot da un calciu dar că trebuie să ajung la Urgenţă. Ce fel de centru de permanenţă este ăsta?”, ne-a semnalat o năvodăreancă, mama unui copil de şapte ani. Iar reclamaţiile împotriva acestui centru şi a modului în care sunt oferite serviciile medicale curg, pe grupurile de pe Facebook, la câteva zile, semn că tot mai mulţi năvodăreni sunt nemulţumiţi.

„Astăzi mi s-a întâmplat un lucru strigător la cer, sunt aşa indignată de nesimţirea şi răutatea unor persoane. (...). Am sunat la ambulanţă pentru o cunoştinţă căreia îi era foarte rău, nu se ţinea pe picioare, ameţeli, stări de vomă. De la Ambulanţă mi se spune că momentan nu aveau nimic liber, să aşteptăm că vor trimite o salvare, dar între timp să mergem la centrul de permanenţă, să îl vadă un medic. Aici, apare o asistentă care ne spune că nu ne primeşte, deoarece este privat pe timp de zi, eu îi spun că plătim, dar să cheme un doctor, până vine ambulanţa. I-a luat pulsul cu mâna, s-a uitat la urechile lui, i-a pus diagnostic că este răcit şi să plecăm.

Am spus că nu plecăm până nu vine ambulanţa, ea insista, însă pacientul nu putea să stea în picioare. Mi-a venit ideea şi am mers la unul dintre cabinete, am dat peste dr. Paris, ne-a primit, i-a administrat ceva pentru a regla tensiunea, până a venit ambulanţa, după o oră şi 45 de minute. Concluzia: murim cu zile! Întreb eu pe acest domn primar de ce nu avem un centru cu un medic competent, să poată oferi măcar un prim ajutor”, sesiza o localnică pe reţeaua de socializare.

Centrul de permanenţă nu este centru de urgenţă!

Dr. Laura Raftu-Tica, medic coordonator al Centrului de permanenţă Năvodari, ne-a precizat că supărarea unora dintre localnici survine ca urmare a confundării unităţii medicale cu un centru de urgenţă. „Este un centru de permanenţă unde sunt asigurate numai gărzi de noapte, de la ora 20.00 la ora 8.00, de către medici de familie. Serviciile medicale sunt oferite în limita dotărilor şi a specializării cadrelor medicale. Centrul a fost realizat ca o continuare a cabinetelor medicale de medicina de familie, din timpul zilei.

Astfel, în timpul zilei, năvodărenii pot merge la cabinetele medicilor de familie, noaptea, la centrul de permanenţă. Repet, nu este un centru de urgenţă. Medicii care asigurări gărzile pot oferi consultaţii, tratament de urgenţă pentru scăderea tensiunii arteriale, scăderea febrei, iar dacă în urma evaluării constată că este necesar transportul către Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa, vor solicita o ambulanţă.

Ca dotări, există un tensiometru şi un electrocardiograf. Dar nu se poate oferi sprijin medical, decât unul minim, de urgenţă, pentru un infarct, de exemplu. În timpul zilei, în spaţiul respectiv funcţionează laboratorul Centrului Medical Iowemed, spaţiul fiindu-le închiriat de către Primăria Năvodari”, a afirmat dr. Raftu-Tica.

Pe de altă parte, medicul a precizat că situațiile în care este solicitată ambulanța sunt puține, comparativ cu numărul mari de consultații pe care le oferă, noapte de noapte. „Sunt oameni care nu merg ziua la medicul de familie, ci vin noaptea la Centrul de permanență. Sunt nopți în care se stă la coadă. Este un serviciu asigurat de Primăria Năvodari care, așa cum trebuie să înțeleagă oamenii, vine în completarea medicului de familie, astfel încât să fie asigurată, la nivelul orașului, medicina de familie în regim non-stop. Dar centrul funcționează numai noaptea!”, a atras atenția medicul coordonator. Însă, faptul că în aceeași locație, în timpul zilei, funcționează un laborator privat, induce localnicii în eroare.

Administrația locală are în plan un nou centru medical

Administrația locală are în plan deschiderea unui alt centru medical, unde să năvodărenii să primească, pe plan local, asistența medicală de care au nevoie. Centrul medical ar urma să aibă angajați mai mulți medici specialiști și să aibă și aproximativ 30 de paturi, pentru internări de zi și pentru spitalizare pe cazuri care nu necesită intervenții chirurgicale.

Clădirea unde urmează să fie deschis centrul medical a fost identificată deja, banii necesari pentru reabilitare – trei milioane de lei – au fost aprobați deja prin hotărâre de Consiliu Local Năvodari, rămâne să fie demarată renovarea și să fie făcute demersurile pentru înființarea centrului, achiziționarea de echipament medical, angajarea de personal medical. Demersuri care, în contextul birocrației românești, pot dura și ani de zile. Astfel că năvodărenii mai au de așteptat până să poată trece pragul centrului promis...

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
alt centru se va deschide cu ocazia alegerilor,pt. ai vota
0
0
Ca tot sunt credinciosi , sa se duca la biserici , la preoti , sau la manastire , la calugarii sfinti si vindecatori de orice boala , pentru alinare . Aprind cateva lumanari de cate doi lei si le trece supararea . Mai pupa niste moaste de sfant calugar si vor fi energizati tot anul ... Aleluia , Aleluia !
0
2
Peste tot e la fel
2
0
Si cu asistentele blonde ce sa faci? I a facut copilului de 5 ani o injectie, care a lasat in urma o zgarietura de 5 cm pt ca....i-a scapat seringa! Asa ca am preferat sa i le fac acasa, ca acolo oricum sunt PRAF de la un capat la celalalt!
2
0
ASA E SI LA OVIDIU...NISTE SCARBE!
2
0
Centrul de permanenta este numai noaptea, sa mearga la medicul ei de familie!
2
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108