REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Ne batem in stenograme sau ce mama naibii?

Ne batem in stenograme sau ce mama naibii?

Replica API 26 octombrie 2010 | 00:00 237

Suntem ţara stenogramelor. Ce tare. Au apărut transcrierile stenogramelor lui Vîntu cu ai lui, imediat a apărut şi Realitatea cu stenogramele ei: mare dosar-mare, cu "băieţi deştepţi" care-şi trag bani din energie, cocoş, Udrea, Stolojan. Meserie. Aproape că omul normal n-a înţeles nimic din explicaţiile de la Realitatea - bani, ani, cum, cine. Prea multe deodată. În comparaţie, stenogramele lui Vîntu erau mai mişto. Cu limbaj de cartier, cu "drăgălăşenii" la adresa lui Geoană - aia cu hidrantul a stârnit lacrimi. De râs. Aşa că nu se compară o afacere ca ALRO cu discuţiile lui Vîntu. Că, unde mai pui că imediat după emisiunea cu stenogramele "compromiţătoare" la adresa Cocoş-Udrea-etc., au şi apărut comentarii că e o făcătură, că stenogramele sunt "mixate" între ele, să pară că duşmanii lui Vîntu au comis şi ei, la rândul lor, ceva rău. Toată nebunia asta cu "azi dai tu înregistrarea cu mine, mâine o dau eu cu tine" mă face să ajung la concluzia că în afară de decredibilizarea presei se va ajunge şi la decredibilizarea sistemului numit ascultare. Păi, care mai e limita între legal, poliţe de plătit, oficial, fără relevanţă la dosar şi aşa mai departe? Zic şi eu aşa, ca Stan Păţitul, şi mă amuz la gândul că, la un moment dat, într-o discuţie particulară - probabil auzită de mai multe urechi, ceea ce poate fi nasol pentru partenerul meu de conversaţie -, cineva mi-a povestit că până la prinderea infractorului pe căi "ortodoxe", mama dovezii e înregistrarea. Din ea - şi cele trebuincioase, dar şi siropuri care au dat de gol orientarea sexuală a infractorului. Nu era relevantă, era doar amuzant de spus mai departe... aşa că s-a spus mai departe. Şi, uite-aşa, am ştiut cu toţii că un domn a comis nu doar înşelăciuni, ci este şi homosexual. Alo, domnii, vă place presa de can-can? Şi nouă. La fel, ne plac discuţiile private, "servitele" când dintr-o parte, când dintr-alta.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108