REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Nokia a numit un nou CEO

Nokia a numit un nou CEO

Replica API 30 aprilie 2014 | 00:00 217

Nokia se pregăteşte pentru un nou început după ce a ieşit din era telefoanelor mobile, cea mai prosperă din istoria grupului, cu un nou director general şi refocusarea afacerilor pe echipamente de infrastructură telecom, raportând pentru primul trimestru un profit net de peste 100 milioane euro. Nokia, care a finalizat săptămâna trecută vânzarea diviziei de telefoane mobile către Microsoft într-o tranzacţie de 5,4 miliarde euro, l-a numit CEO pe Rajeev Suri (46 de ani), şeful diviziei de echipamente de reţea. Compania, fondată în urmă cu aproape 150 de ani, caută un nou CEO încă din luna septembrie, când a bătut palma cu Microsoft, fostul director general Stephen Elop revenind la compania americană odată cu divizia de telefoane. Suri conduce de patru ani divizia de reţele telecom a Nokia şi lucrează de 20 de ani în cadrul grupului. El s-a ocupat de-a lungul timpului de aspecte variate ale afacerii, de la strategie, fuziuni şi achiziţii la vânzări şi marketing. De profesie inginer specializat în electronică şi telecomunicaţii, Suri a redus cheltuielile, a disponibilizat angajaţi şi a refocusat afacerea pe cele mai profitabile contracte, pentru a creşte profitul diviziei, scrie mediafax.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108