REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

O firma fantoma face comenzi uriase de beton pentru lucrari la Crucea

O firma fantoma face comenzi uriase de beton pentru lucrari la Crucea

Replica API 30 septembrie 2010 | 00:00 301

Angajati zero, sediu social - expirat

Angajati zero, sediu social - expirat

Cu toate că reglementările bancare au devenit foarte stricte, încă se practică "ţeapa" cu instrumente de plată. Firme de apartament, fără angajaţi, lansează comenzi uriaşe de mărfuri pe care le achită cu bilete la ordin sau cecuri fără acoperire în bancă. Fapta este penală, însă, de cele mai multe ori, administratorii îşi pierd urma. Una dintre cele mai recente cazuri suspecte este societatea comercială Orhideea Construct SRL. Firma este înfiinţată în 2009, iar un an mai târziu a fost cumpărată de Petre Gabriel Bratu de la Mircea Babu şi Sabina Bratu. Două luni mai târziu, societatea constănţeană lansa deja comenzi uriaşe pentru materiale de construcţie, cu plata la termen prin instrumente bancare. Cu sediul social expirat şi fără puncte de lucru, Orhideea Construct a reuşit să încheie anul trecut cu o cifră de afaceri de 1,229 milioane lei, în condiţiile în care nu a avut nici un angajat! Profitul raportat de firmă pentru 2009 a fost de 19.941 lei şi mai merită menţionat faptul că valoarea datoriilor totale (825.128 RON) era acoperită de totalul stocurilor (347.439 RON), creanţelor (326.190 RON) şi banii din cont (150.178 RON). Prin intermediul unor site-uri specializate în prezentarea cererilor de ofertă, firma controlată de Petre Gabriel Gori şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona 1000 de metri cubi de beton şi fier beton necesare pentru a turna o platformă betonată în localitatea constănţeană Crucea. Experţii în domeniul economic şi financiar avertizează furnizorii să sporească atenţia şi să cerceteze câtuşi de puţin un posibil client înainte de a-i da marfa cu plata la termen, evitând astfel situaţiile neplăcute când nu-şi mai pot recupera banii de la nimeni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108