REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

O şoferiţă a „încălecat” cu maşina un coş de gunoi pe Soveja şi şi-a văzut de drum

O şoferiţă a „încălecat” cu maşina un coş de gunoi pe Soveja şi şi-a văzut de drum

Replica API 19 iulie 2016 | 00:00 299

TUPEU ŞI NESIMŢIRE!

TUPEU ŞI NESIMŢIRE!

„Administraţia locală a fost invizibilă mai bine de 10 ani, dar şi mulţi dintre noi nu sunt mai breji” – este părerea mai multor constănţeni care consideră că atât timp cât vor mai exista astfel de persoane, nu avem scăpare. De data aceasta este vorba despre o şoferiţă care a parcat în staţia de autobuz de pe strada Soveja, a lovit un coş de gunoi şi nici că i-a păsat. Şi-a continuat activitatea nestingherită.

Totul s-a petrecut duminică, 17 iulie, în jurul orei 11.00, pe strada Soveja, lângă magazinul Profi. „Spiritul civic trebuie să existe în fiecare dintre noi, indiferent de clasa socială. Această doamnă, dacă o pot numi aşa, loveşte acest coş de gunoi amplasat în staţia de autobuz, (nu este loc de parcare ) coboară cu nonşalanţă, se uită la bara maşinii şi urcă liniştită în casă, apoi revine împreună cu mama ei şi pleacă lăsând coşul de gunoi distrus.

Din punctul meu de vedere această femeie cu aer de superioritate a comis două ilegalităţi: a parcat în staţie de autobuz şi a distrus un bun aflat pe domeniul public”, este sesizarea unei femei care a asistat la cele descrise mai sus. Prin urmare, dacă faptele autorităţile s-ar fi sesizat în legătură cu aceste nereguli, şoferiţa ar fi riscat o amendă pentru parcare neregulamentară, dar şi pentru distrugerea unui obiect aflat pe domeniul public.

În plus, ea s-ar fi putut alege şi cu dosar de cercetare penală. Spre exemplu, potrivit Art. 253 din Noul Cod Penal, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta prevăzută priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. De asemenea, se pedepseşte şi tentativa faptelor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108