REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.7° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.7° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Obraz gros la doamnele din PDL

Obraz gros la doamnele din PDL

Replica API 12 octombrie 2010 | 00:00 228

Trebuie să remarc, după tot tămbălăul din Parlament, că PDL-ul stă bine la capitolul femei. Obrazul pedelistelor ajunse în funcţii înalte e mai gros decât al pedeliştilor. După tot balamucul votului care nu a ieşit la număr, pe Legea pensiilor, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a continuat să vină la muncă. Mă rog, a fost nevoie, luni bunăoară, să se roage de colegii de la PDL să rămână în sală, asta după ce reprezentanţii PSD şi PNL s-au retras, motivând că nu pot continua cu ea la prezidiu. PNL şi PSD au comentat că după furtul de la votul pe legea pensiilor, girat de Anastase, e jignitor să voteze cu ea în fruntea Camerei. Cu toate comentariile Opoziţiei, după toate emisiunile, chiar şi după decizia preşedintelui de a retrimite la examinare legea cu bucluc, Roberta Anastase rămâne pe poziţii. Probabil o încurajează şi colegii sau preşedintele, habar nu am, ideea e că altcineva în locul ei pleca acasă. Făcea un gest de onoare, întocmai ca Vasile Blaga. Bine, nu se compară situaţiile. Dar putea veni un astfel de gest ca o recunoaştere a faptului că a greşit. Voit sau fără voie, lucrurile nu au fost în regulă în Parlament, iar Anastase ar trebui să ştie asta mai bine, la fel cum ar trebui să ştie că declaraţiile de după, cu votul cumpărat şi aşa mai departe... au sunat a complicitate cu un aşa-zis şantaj al PSD. Bun, dar să completez ideea cu femeile din PDL şi obrazul lor gros. Şi revin la decizia lui Blaga de a se retrage după show-ul poliţiştilor, pentru sublinierea diferenţei. A arătat adevărat cavalereşte gestul lui, iar nu acelaşi lucru îl pot sesiza la o altă doamnă decât Roberta Anastase: şi îmi aduc aici aminte de pedelista fost ministru Monica Ridzi. O doamnă care, tăvălită de presă, dovedită că a umblat cu lucruri necurate la minister, a continuat să se arate în public, să dezbată, să comenteze, ca în final să se acuze şi mai tare. Lista mea ar fi continuat, acum ceva timp, şi cu Anca Boagiu. Din fericire pentru figura ei, între timp s-a reabilitat. Despre fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, cea despre care Radu Mazăre zicea că e "proastă", nu mă pot pronunţa încă. Şi cred că ar mai fi şi alte doamne de adăugat, ca cea cu "ciocu' mic"... dar deocamdată atât.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108