REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ofiţer cu gură spartă: anunţa comisarii Gărzii că sunt vizaţi de flagranturi

Ofiţer cu gură spartă: anunţa comisarii Gărzii că sunt vizaţi de flagranturi

Replica API 20 martie 2014 | 00:00 111

Reţinut de DNA

Reţinut de DNA

A activat în cadrul Poliţiei Judiciare din cadrul DNA, apoi a ajuns comisar şef la IPJ Constanţa. Este vorba despre Dan Emil Manolachi. Din câte se pare, omul legii nu-şi poate ţine gura, motiv pentru care a fost reţinut de către procurorii DNA, la data de 19 martie 2014. Potrivit anchetatorilor, acesta a intrat în posesia unor informaţii cu privire la un flagrant ce urma a fi organizat, vizat fiind un angajat al Gărzii Financiare şi l-a anunţat pe şeful instituţiei de atunci, respectiv Ciprian Fronea, care, la rândul său, a dus vestea mai departe. Însă, el a mai trecut printr-o situaţie similară şi în 2013 când, de asemenea, a fost "săltat" întrucât a furnizat, cu un an în urmă, date din dosarele penale la care avea acces, stricând astfel anchetele procurorilor. În acelaşi dosar apărea şi numele lui Valentin Preda.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 martie 2014, ora 15.30, a inculpatului Dan Emil Manolachi, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, în prezent ofiţer la I.P.J. Constanţa cu grad de comisar şef, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi favorizare a făptuitorului. Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, comisarul şef Dan Emil Manolachi activa în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA şi, în această calitate, a fost delegat din data de 2 iulie 2012 să efectueze acte de cercetare într-un dosar aflat în instrumentare la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. În baza atribuţiilor de serviciu şi a ordonanţei de delegare a procurorului, comisarul şef a intrat în posesia informaţiilor existente în dosarul respectiv, date care nu erau destinate publicităţii. Aceste informaţii reprezentau conţinutul denunţului care a stat la baza înregistrării dosarului, solicitarea şi dispunerea autorizaţiilor de interceptare de către instanţa de judecată, rezultatul activităţilor infracţionale monitorizate urmare a autorizării de către instanţă, aspecte de ordin tactic privind ancheta şi realizarea momentelor operative.

Telefonul fără fir: date scurse de la DNA, ajunse direct la Fronea

Informaţiile din dosarul respectiv au fost accesate de acesta, în virtutea atribuţiilor de serviciu, fiind transmise unui comisar al Gărzii Financiare - secţia Constanţa, Fronea Ciprian Mihail (suspect în prezenta cauză). Acesta din urmă le-a transmis mai departe fostului comisar general Sorin Florea (suspect în prezenta cauză) care, prin intermediul subordonaţilor săi, comisari din cadrul structurii centrale Tomescu Eduard şi Buduleanu Mădălina (suspecţi în cauză), l-au informat pe un coleg al lor despre existenţa unui dosar aflat în instrumentarea DNA în care acesta din urmă era vizat. Persoana vizată a fost avertizată şi despre iminenţa realizării unui moment operativ de prindere în flagrant. Informaţiile ce nu erau destinate publicităţii transmise pe circuitul prezentat anterior, i-au permis persoanei vizate, comisar din cadrul Gărzii Financiare - structura centrală, să evite prinderea în flagrant. Acest fapt a condus la îngreunarea anchetei şi a identificării şi prinderii făptuitorilor implicaţi în activităţile infracţionale ce făceau obiectul dosarului respectiv. "Inculpatului Manolachi Dan Emil i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat la Tribunalul Bucureşti, în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile. În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penal este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.", au precizat procurorii DNA. Menţionăm că pe 13 martie a.c., s-a dispus continuarea urmăririi penale şi faţă de Ciprian Fronea, acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi favorizarea infractorului.

2012 - 2013: Manolachi "şoptea" alte secrete

Pentru Manolachi, situaţia în care se află nu reprezintă o noutate. El a mai fost ridicat şi în 2013, acuzat fiind că, în perioada noiembrie 2012 - 18 februarie 2013, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară angajat la Direcţia Naţională Anticorupţie, a transmis unor persoane neautorizate informaţii confidenţiale şi date care constituie secrete de stat din dosare penale la care avea acces în virtutea atribuţiilor de serviciu, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la D.N.A. În acelaşi interval de timp, cu ajutorul lui Manolachi Dan Emil, învinuitul Preda Răducu-Valentin, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informaţii confidenţiale şi secrete de stat conţinute în dosare penale aflate în instrumentare la D.N.A., pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul său. Chiar în aceeaşi perioadă, respectiv la începutul anului 2013, Manolachi era cât pe ce să-i ia funcţia lui Camil Manea, adjunct la IPJ Constanţa. "Da, am auzit şi eu. Cred că aşa urma să se întâmple, să fiu înlocuit din funcţie de fostul şef al IPJ Constanţa cu Dan Manolachi de la DNA", a spus, la acea vreme, Manea.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108