REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Orban: 80% dintre români vor să-şi petreacă concediul în România

Orban: 80% dintre români vor să-şi petreacă concediul în România

Replica API 13 iunie 2020 | 00:00 1228

Premierul Ludovic Orban a declarat că, potrivit unui sondaj al autorităţilor, 80% dintre români vor să-şi petreacă concediul în România şi le-a recomandat acestora să meargă în concediu în ţară, afirmând că "avem atâtea locuri frumoase de văzut".

"Conform sondajului pe care l-am făcut, 80% dintre români vor să-şi petreacă concediul în România. Adică e mult mai mare numărul românilor care vor să-şi petreacă concediul în România decât în alte ţări şi chiar recomandarea mea este, şi din cauza epidemiei, dar şi pentru a da dovadă de susţinere pentru turismul autohton, să îşi petreacă concediul în România, pentru că avem atâtea locuri frumoase de văzut. Dacă fiecare dintre noi ne gândim unde n-am fost din superbele locuri pe care le are ţara asta, haideţi să mergem anul ăsta în locurile în care n-am fost din România şi să ne petrecem concediul în ţara noastră, ca să şi sprijinim turismul autohton şi să vedem cu ochii noştri atâtea frumuseţi pe care le are România", a afirmat Ludovic Orban, vineri, întrebat dacă autorităţile au o actualizare referitoare la traficul aerian, având în vedere că "foarte multă lume vrea să plece în concediu în străinătate".

Premierul a făcut şi precizări legate de reluarea traficului aerian internaţional, subliniind că Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre privind noi măsuri de relaxare, printre care şi una referitoare la traficul aerian.

"Această hotărâre de guvern a instituit o măsură. INSP-ul, pe baza unei metodologii de analiză a nivelului de răspândire al epidemiei celorlalte ţări, face un clasament al ţărilor cu un coeficient care se calculează în funcţie de numărul de infectări mediu din ultimele 14 zile la nivelul de locuitori (...) Toate ţările care vor fi sub 5 coeficientul, practic, legătura între România şi ţările respective nu va mai genera nici o interdicţie, adică persoanele care vin din ţările respective sunt libere să intre în ţară şi nu se va mai dispune măsura izolării sau a carantinării la cerere, cum avem astăzi. Mi-e greu să vă dau o listă a ţărilor, pentru că mecanismul stabilit prin hotărârea de guvern este: INSP-ul face evaluarea şi decizia privitoare la ţările pentru care se liberalizează circulaţia între România şi ţările respective o ia Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Această evaluare se face săptămânal. (...) Sunt multe ţări din Europa şi nu numai, şi din jurul Europei, care au acest indicator sub 5 şi pentru care nu va mai exista obligativitatea izolării la domiciliu. De asemenea, în relaţia cu aceste ţări nu vor mai exista restricţii în ceea ce priveşte traficul aerian. Adică se vor redeschide zborurile către ţările respective", a spus Orban, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si unde sa manince in camera piine cu brinza ?
3
1
Pe mine nu m a intrebat nimeni!
3
1
Hai sa mori tu mai,Orbane? De unde pana mea vine asta cu cifrele astea? Romanii merg in primul rand unde-si permit,iar daca si asa isi permit,vor acolo unde merita sa dea bani,nu sa fie tepuiti si talhariti,sa mearga pe strazi sau localuri cu frica de haitele de tigani si alti interlopi. Bai Orbane,romanii de care zici tu,nu au paza cu SPP-isti la curul lor si nici bucatari personali sau cacati de frica sa nu greseasca,romanii obisnuiti sunt cei pe care te pisi tu si gasca ta de lingai ai sistemului securist.
8
1
sursa sigura de bacterii, ciuperci, virusi. Interziceti aceste mizerii. DSP, INSP, MS, OPC faceti ceva. In plus sunt sursa de evaziune fiscala si hotie la drumul mare. Turistul este OBLIGAT sa umfle buzunarul "administratorului". Interziceti aceste mizerii!
11
0
daca stau acasa in concediu se numeste tot ca imi petrec concediul in tara. decat sa sustin business cipanesc, mai bine pelc la bulgari
11
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212