rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 6 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Oros: Preţurile la majoritatea alimentelor au revenit la valorile iniţiale, cu excepţia produselor din import; marfă este din abundenţă

Adrian Oros

Marfa este din abundenţă şi majoritatea preţurilor au revenit la valorile iniţiale, cu excepţia produselor din import, a declarat, luni, la Digi 24, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

"Deocamdată, nu este vorba despre o problemă de producţie sau probleme de aprovizionare. Discutăm despre o modificare a comportamentului cumpărătorului. Acum constatăm că marfa este din abundenţă şi majoritatea preţurilor au revenit la valorile iniţiale, cu excepţia produselor din import. Foarte mulţi dintre producătorii noştri mici, de legume, de fructe, de carne aveau ca beneficiar sistemul HoReCa. Stocuri sunt. Pe de o parte, sunt stocuri foarte mari la unele sortimente, pe de altă parte la ceea ce venea din import sunt probleme, pentru că nu sunt cantităţi suficiente, nu se asigură o anumită ritmicitate cu care eram obişnuiţi înainte de începerea crizei. Trebuie să ne obişnuim cu această criză şi să înţelegem că nu o să fie ca într-o perioadă normală, dar trebuie să facem eforturi să trecem cât mai uşor peste ea, fiecare dintre noi", a spus Oros.

Ministrul de resort a subliniat, din nou, ideea că nu este benefic ca statul să plafoneze, în mod arbitrar, preţurile la raft, dar "dacă lucrurile se vor agrava şi dacă unii nu vor respecta aceste reguli, sigur că va fi nevoie şi de intervenţie".

"Nu este benefic ca statul, în mod arbitrar, să plafoneze preţul la raft. Această plafonare a preţurilor ar trebui să fie consecinţa înţelegerii între producător, procesator şi comerciant în care fiecare inel al acestui lanţ trofic să negocieze marja de adaos sau marja de profit în aşa fel încât toţi să treacă peste această criză. Pe unele filiere de produs, acest lucru se întâmplă. Dacă lucrurile se vor agrava şi dacă unii nu vor respecta aceste reguli, sigur că va fi nevoie şi de intervenţia statului, dar până atunci Protecţia Consumatorului sau cei de la Consiliul Concurenţei pot să ia măsuri asupra celor care nu respectă aceste reguli de bun simţ. Nu aş vrea să se ajungă ca statul să impună nişte preţuri, pentru că acestea ar fi impuse arbitrar şi ar fi foarte, foarte greu de gestionat. Primii care ar pierde ar fi producătorii şi procesatorii mici, care de regulă sunt români. Cei mari ar rezista pe piaţă, au stocuri şi suficientă forţă", a afirmat demnitarul.

Acesta a susţinut că fiecare stat membru va fi afectat de această criză într-o oarecare măsură şi contează foarte mult cât timp durează această problemă.

"Cu siguranţă, într-o oarecare măsură, fiecare stat membru va fi afectat de această criză şi contează foarte, foarte mult cât de mult durează această criză. Acest lucru depinde şi de noi. Toate măsurile care s-au luat şi trebuie luate pentru a diminua consecinţele acestei viroze care este destul de păcătoasă sigur că s-au răsfrânt în general asupra economiei, dar şi asupra agriculturii şi industriei alimentare, inclusiv a comerţului cu alimente. La videoconferinţa pe care am avut-o săptămâna trecută cu Uniunea Europeană, toţi miniştri Agriculturii am căzut de acord că trebuie să existe acele culoare verzi de transport pentru mărfuri şi pentru alimente, la fel cum trebuie să existe şi pentru medicamente şi pentru dispozitive medicale", a explicat Adrian Oros.

Potrivit ministrului Agriculturii, pentru fructele care vin din alte zone decât Uniunea Europeană (UE) va fi o problemă în perioada crizei, ca urmare a faptului că transporturile vor fi mult îngreunate, însă în cazul fructelor produse în spaţiul comunitar "nu ar trebui să fie probleme foarte mari".

"În Uniunea Europeană s-au creat conexiuni foarte complexe între agenţi economici din România şi alte state. Mulţi agenţi economici din România depind de inputuri din alte state, la fel cum foarte mulţi agenţi economici din România exportă în alte state. De aceea, acest comerţ trebuie să funcţioneze, pentru că altfel se blochează întregi domenii. Unul dintre aceste domenii este şi agricultura, pentru că foarte multe premixuri, vitamino-minerale sau material genetic sau furaje, pesticide vin din afară şi avem nevoie ca aceste culoare de transport să existe. Cu siguranţă că, mai ales pentru fructele care vin din alte zone decât Uniunea Europeană, şi aici discutăm de fructe care nu se pot produce în Uniune (banane, fructe exotice), va fi o problemă în perioada aceasta a crizei. Transporturile vor fi mult îngreunate în acest domeniu, dar pentru fructele care sunt şi se produc în Uniunea Europeană nu ar trebui să fie probleme foarte mari. Cu siguranţă că transportul va fi îngreunat, dar nu se va opri niciodată în Uniunea Europeană", a precizat ministrul, potrivit Agerpres.

marţi, 31 martie 2020415
Comentarii

02daap(1 apr 11:33)
va multumim ca ati rezolvat problema,in stil pur Romanesc. Stiti preturile la alimente au revenit dar nu si cele de import.ADRIAN OROS esti un mare bou,90% din alimente sunt din import asa ca plimba te la alta masa.
mai mult...Economic
6 iun 00:43EconomicPandemia a LOVIT în piața imobiliară: cu cât au SCĂZUT prețurile imobilelor din marile orașe

Epidemia de coronavirus a lovit în piața imobiliară din marile orașe. Apartamentele se vând la prețuri mai mic....1692

6 iun 00:00EconomicAmenzi de peste 360.000 de lei în unităţi de alimentaţie publică, pe perioada stării de alertă144
6 iun 00:00EconomicInternetul mobil, serviciul telecom cel mai afectat de incidente de securitate în 2019152
6 iun 00:00EconomicBloomberg: România, prinsă în capcana cheltuielilor pe măsură ce populiştii forţează măsuri care riscă retrogradarea ţării în ''junk''

România este blocată într-o situaţie dificilă cu privire la cheltuieli în condiţiile în care populiştii...152

6 iun 00:00EconomicCîțu: Sper la o păstrare a ratingului. Aş fi surprins să nu fie apreciată performanţa din primul trimestru151
6 iun 00:00EconomicComisia Europeană ia în considerare extinderea controlului asupra investiţiilor străine153
5 iun 00:00EconomicRădulescu (BNR): Reducerea mai agresivă a ratelor de dobândă ar antrena imediat un atac asupra cursului valutar

Reducerea mai agresivă a ratelor de dobândă ar antrena aproape imediat un atac asupra cursului valutar, ce nu ar mai...337

5 iun 00:00EconomicRomânia avea anul trecut 8,7 milioane vehicule rutiere; 78,6% aveau o vechime de peste 10 ani369
5 iun 00:00EconomicMonitorul Preţurilor: Consumatorii pot compara preţurile pentru produse de protecţie sanitară394
5 iun 00:00EconomicBCE se aşteaptă la o recesiune severă în 2020 şi la o redresare parţială în 2021

Banca Centrală Europenă (BCE) se aşteaptă ca zona euro să sufere o recesiune profundă anul acesta, din cauza...386

5 iun 00:00EconomicBCE menţine dobânzile nemodificate şi extinde stimulentele monetare357
5 iun 00:00EconomicIDC: Livrările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% anul acesta366
Vremea
18.4°18.4° - 20.1° sâmbătă, 6 iunie 2020
ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 5.23 m/s
Presiune: 1010 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
6 iun 00:00SportFreiburg - Monchengladbach 1-0

...168

6 iun 00:23SportFotbal - Premier League se reia la 17 iunie, cu meciul Aston Villa–Sheffield

Premier League se reia la 17 iunie, de la ora locală 18.00 (20.00, ora României) cu meciul Aston Villa – Sheffield,...149

6 iun 00:00SportFlorin Gardoş şi-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat vineri că a prelungit contractul cu fundaşul Florin Gardoş până...187

6 iun 00:00SportClaudiu Keşeru şi Dragoş Grigore, titulari la Ludogorets într-un derby jucat cu public

După cei din Cehia, Ungaria şi Polonia, Dragoş Grigore şi Claudiu Keşeru sunt alţi fotbalişti români care au...177

Local
6 iun 00:55LocalAvarie RAJA în Năvodari

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Albinelor, din...392

6 iun 00:58LocalCoronavirus: 286 de persoane infectate, la nivelul județului Constanța, de la debutul pandemiei

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 286 de persoane...708

6 iun 00:58LocalSite-ul ANAF nu va funcționa câteva ore, luni, 8 iunie

263

6 iun 00:55LocalStila Goșu, de la fost INTERLOP, la DEZVOLTATOR imobiliar

După o perioadă îndelungată în care a avut probleme cu legea, Stila Goşu, în ultima perioadă pozează în băiat...6534

6 iun 00:53LocalSe reiau spectacolele la Teatrul 'Oleg Danovski'

Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, cu sprijinul Primăriei municipiului Constanța, al...474

6 iun 00:59LocalEchipament ultraperformant pentru testarea COVID-19, donat Spitalului Județean Constanța

Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dotat cu un aparat eCL8000-Automated...673

6 iun 23:30LocalRAEDPP: Casieriile vor fi închise de Rusalii

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța aduce la cunoștința publicului faptul că...298

6 iun 23:28LocalTrafic îngreunat pe strada Ștefăniță Vodă din municipiul Constanța

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de...472

6 iun 23:27LocalȘeful ANSVSA spune că NU nu se închide tot restaurantul sau hotelul, dacă un client e descoperit cu coronavirus

549

Politică
Interviuri
21 mai 00:06InterviuriINTERVIU SENZAȚIONAL cu RAREȘ BOGDAN! PSD este respins de electorat pentru că iese cu aceleași fețe compromise. VIDEO

Starea de urgență a trecut, însă în urma ei au rămas anumite întâmplări care merită dezbătute alături de...8426

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...4676

16 mai 00:50InterviuriEugen Teodorovici: Eu sunt, de fapt, preşedintele PSD

3938

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...3588

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...4436

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3132

Monden
6 iun 00:00MondenCole Sprouse, arestat la un protest antirasism, după moartea lui George Floyd. Ce a declarat actorul

Actorul Cole Sprouse, 27 de ani, devenit celebru după rolul interpretat în serialul Riverdale, a fost arestat la...171

6 iun 19:50MondenSecretul care l-ar fi făcut pe Michael Jackson să renunţe la sexul cu femei

În lumina documentarului HBO care a stârnit un întreg scandal, Leaving Neverland, dezvăluirile despre viaţa...265

6 iun 00:00MondenCine sunt noii moştenitori ai lui Karl Lagerfeld care vor s-o detroneze pe pisica Choupette?

181

Mapamond
6 iun 00:00MapamondCoronavirus: Jakarta îşi redeschide moscheile şi începe relaxarea restricţiilor

Capitala indoneziană şi-a redeschis vineri moscheile, pentru prima dată după trei luni, demarând o perioadă de...149

6 iun 00:00MapamondCoronavirus: Fiji se declară ţară liberă de COVID-19

Prim-ministrul din Fiji, Voreqe "Frank" Bainimarama, a declarat vineri că acest stat insular din Oceanul Pacific nu mai...157

6 iun 00:00MapamondCoronavirus: Peste 1.000 de morţi în 24 de ore în SUA

154

Sănătate
6 iun 00:00SănătatePrevenirea atrofiei cerebrale, printre efectele benefice ale combinației de vitamine B și Omega 3 la vârstnici

Atrofia cerebrală (sau atrofia creierului) reprezintă pierderea neuronilor, adică a celulelor. Totodată, atrofia...167

6 iun 00:00SănătateBacteriile din gură pot agrava cancerul colo-rectal

Un studiu recent a descoperit că o bacterie banală, comună zonei bucale, poate accelera dezvoltarea cancerului de...164

6 iun 00:00SănătateSubstanțele chimice ajung în organism după folosirea cremelor de protecție solară

150

6 iun 00:00SănătateAntibioticele și riscul de avort spontan

Un nou studiu la scară largă sugerează că unele antibiotice administrate în timpul sarcinii ar mari riscul de avort...158

6 iun 00:00SănătateIngredientul care te ajută să îndepărtezi pesticidele de pe fructe

Tot ceea ce îți trebuie este un ingredient simplu, iar în acest fel vei îndepărta pesticidele de pe fructele tale...173

6 iun 00:00SănătateUn "vaccin" pentru cancer a eliminat tumorile la șoareci

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descoperit că activarea celulelor T în tumori a eliminat chiar și...153

6 iun 00:00SănătateFibrilația atrială, detectată cu ajutorul unui dispozitiv mobil?

Un nou studiu evidențiază utilizarea fezabilă a unor dispozitive mobile pentru a ajuta la detectarea și la...152

6 iun 18:39SănătateVitamina B3, utilă în tratarea glioblastomului?

Un nou studiu arată că niacina, numită în mod obișnuit vitamina B3, combinată cu chimioterapia, poate ajuta...164

6 iun 00:00SănătateAlimentația de post combinată cu vitamina C, eficiente în tratarea cancerului?

147

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT