REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Ospătarul unui club din București, condamnat la Constanța pentru trafic de droguri de mare risc

Ospătarul unui club din București, condamnat la Constanța pentru trafic de droguri de mare risc

Replica API 24 septembrie 2019 | 00:00 278

În vara anului trecut, organale de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au fost cu ochii pe participanții la festivalul SUNWAVES, ce s-a desfășurat în stațiunea Mamaia. De altfel, an de an polițiștii fac act de prezență în vederea depistării petrecăreților ce au asupra lor droguri de consum și pentru trafic. Ca şi în trecut, au venit în sprijin şi jandarmii, dar şi angajaţii unei firme de pază.

Așa se face că a fost depistat cu droguri de risc și mare risc asupra lui și un ospătar din București, angajat al clubului Dracula. Acesta a fost prins fix când își confecționa o țigaretă artizanală. Procedând la efectuarea controlului corporal, în buzunarul de la pantaloni, polițiștii au găsit canabbis. După finalizarea dosarului, ospătarul a fost trimis în judecată. La termenul din aprilie, el și-a recunoscut fapta, iar pe 18 septembrie, Tribunalul Constanța l-a condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu, dar și la muncă în folosul comunității. Decizia nu este definitivă.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Baga-vi-as pula-n gat de maimutoii retarzi.adevaratii infractori sunt in parliament,iar voi,ca niste petarde ce sunteti,alergati dupa mizilicuri.
0
0
8 luni pentru o tigare?? In alte tari sunt legale iar voi dati 8 luni pentru o tigare? Asa nenorociti tineretul, in loc sa le oferiti consiliere. Niste gunoaie de judecatori!!!! Sper sa aveti parte de copii dependenti fara cai de scapare sa vedeti cum este!
7
2
Fix PIX in plm, pe DJ si pe sefii de sala care au KG de coca in spate , pe aia nu-i luati ? cum plm credeti voi ca au bani astia sa faca evenimentu ? cu intrarea de 100 lei ? prostilor .
9
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108