REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Palaz: Constantinescu pune în pericol siguranţa populaţiei din Constanţa

Palaz: Constantinescu pune în pericol siguranţa populaţiei din Constanţa

Replica API 7 septembrie 2011 | 00:00 97

O nouă plângere penală împotriva preşedintelui CJC

O nouă plângere penală împotriva preşedintelui CJC

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a formulat în cursul zilei de marţi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, pentru "săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice", motivul fiind încălcarea prevederilor legale prin care CJC are obligaţia achitării contravalorii serviciilor de telefonie fixă necesare funcţionării Centrului Militar Zonal Constanţa. "Conform Hotărârii de Guvern 414/1997 pentru aprobarea Normelor maximale privind dotarea centrelor militare judeţene, CJC are o serie de obligaţii faţă de Centrul Militar Zonal Constanţa, printre care achitarea contravalorii abonamentelor telefonice, telefax, fax şi a convorbirilor efectuate cu aceste mijloace de comunicare. Încă din anul 2009, prevederile acestei legi au fost încălcate prin Hotărârea 153/2009 adoptată de Consiliul Judeţean Constanţa. Ministerul Apărării Naţionale a câştigat în luna iunie 2011, prin decizie irevocabilă, procesul prin care solicita anularea acestui act administrativ, însă nici în acest moment Centrul Militar Zonal nu beneficiază de servicii de telefonie fixă, ceea ce are drept consecinţă perturbarea gravă a modului de desfăşurare a atribuţiilor funcţionale deosebit de importante pentru siguranţa populaţiei: instituirea situaţiilor de urgenţă, de mobilizare, asediu sau război, iar neasigurarea serviciilor de telefonie ar putea conduce la imposibilitatea de a pregăti populaţia şi de a acţiona în astfel de situaţii", spune Palaz. Reprezentantul Guvernului în teritoriu mai spune că: "Este evident faptul că Nicuşor Constantinescu, prin nerespectarea obligaţiilor legale, pune în pericol derularea activităţii Centrul Militar Zonal şi implicit, siguranţa populaţiei din judeţul nostru, prin urmare am solicitat admiterea plângerii pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute de art. 248 din Codul Penal. Sigur că nu este singurul proces în care Nicuşor Constantinescu este acuzat de abuz de serviciu contra intereselor publice, este de notorietate dosarul 28590/212/2008, care se judecă din ianuarie 2009, inculpatul sustrăgându-se în mod repetat procesului, deşi instanţa a decis de mai multe ori aducerea sa cu mandat de aducere la judecată. Chiar sunt curios dacă pe 26 septembrie Nicuşor Constantinescu va fi din nou de negăsit de către jandarmi, cum s-a mai întâmplat şi altădată, când s-a ascuns, probabil din laşitate, în loc să se prezinte ca orice cetăţean de rând atunci când are această obligaţie".

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108