REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Palaz va cere schimbarea lui Mitrea de la Apele Romane

Palaz va cere schimbarea lui Mitrea de la Apele Romane

Replica API 16 februarie 2011 | 00:00 179

Dupa cat de tulburi sunt relatiile,

Dupa cat de tulburi sunt relatiile,

Prefectul Constanţei, Claudiu Iorga Palaz, este extrem de supărat pe Marian Mitrea, directorul general de la Administraţia Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral (ABADL). Prefectul s-a arătat deranjat de atitudinea lui Mitrea, care a refuzat să colaboreze în rezolvarea unor probleme cauzate chiar de către instituţia pe care conduce. Concret, este vorba despre nenumăratele sesizări primite de la Pietreni, comuna Deleni, unde se execută o lucrare contractată de ABADL, oamenii reclamând faptul că firele Romtelecom se rup în continuu. Iniţial, s-a crezut că este vorba despre hoţii de cupru, ulterior, descoperindu-se însă că cei care rupeau cablurile de telefonie erau angajaţii firmei contractate de pedelistul Marian Mitrea.

Pentru a rezolva situaţia şi a trage la răspundere societatea cu pricina, cu atât mai mult cu cât şi Romtelecom nu mai vrea să suporte din fonduri proprii reinstalarea firelor, prefectul i-a cerut lui Marian Mitrea să-i spună despre ce firmă este vorba. Surprinzător, directorul ABADL a refuzat orice cooperare, răspunzând prefectului că nu-i va spune cum se numeşte societatea pe care a angajat-o. Cu alte cuvinte, pe Mitrea îl doare în cot de reprezentantul Guvernului în teritoriu. Situaţie care, însă, s-ar putea întoarce împotriva lui Marian Mitrea, mai ales dacă cineva ar începe să caute cum şi în ce fel îşi îndeplineşte, de regulă şi de când a fost instalat pe post, misiunea de director general. Din câte s-a văzut până acum, de la instalarea cu scandal a lui Mitrea (la care a luat parte şi Claudiu Palaz, care, la acea dată, în susţinea!) şi până în prezent, Mitrea s-a făcut remarcat doar prin contracte atribuite "pe sprânceană", respectiv câştigarea în numele familiei sale a numeroase contracte cu societatea de stat Administraţia Canalelor Navigabile. Dar, să le luăm pe rând. Având în vedere gestul inexplicabil al lui Mitrea de a acoperi o societate care se face vinovată de distrugeri, putem concluziona că prefectul Palaz va cere schimbarea lui din funcţie. Iată şi declaraţia lui Palaz referitoare la Mitrea: "Colaborez prost cu domnia sa". Declaraţia a fost făcută ieri, după ce directorul general de la Apele Române a refuzat să comunice cu Palaz. Trecând la partea a doua - prin ce anume s-a făcut remarcat Mitrea, iată: de câţiva ani buni, cei de la Administraţia Bazinală a Apelor Dobrogea-Litoral au comandat câteva lucrări privind refacerea unui dig de protecţie în judeţul Tulcea. Încă de la bun început, a fost ales - unii zic că prin licitaţie, alţii zic că "prin dedicaţie" - antreprenorul Deltacons SA Tulcea, care la acea vreme avea un istoric financiar cât se poate de negativ. În judeţul Constanţa, situaţia este identică, nu vă grăbiţi să concluzionaţi că exemplul de la Tulcea este "un incident". Ca un făcut, "regularizările de văi" primesc suplimentări financiare, la fel cum şi Marian Mitrea se bucură de "atenţie" din partea instituţiilor cu care firma sa colaborează. Reamintim că Mitrea provine la şefia ABADL direct de la conducerea societăţii sale, Utilnavorep. În momentul instalării pe postul de director general la ABADL a renunţat la Utilnavorep, lăsând societatea "doar" în grija familiei sale, dar, ca o coincidenţă, Utilnavorep a devenit abonată la contracte cu Administraţia Canalelor Navigabile, o instituţie condusă de un pedelist - Valentin Zeicu. Ca o completare, revenim asupra situaţiei de la Pietreni, comuna Deleni, făcând precizarea că aici ABADL efectuează lucrări de "corectarea torenţilor ce se formează pe Valea Irisului", prin intermediul unei firme pe care Marian Mitrea vrea să o ţină la secret. Publică este, în schimb, suma oferită de ABADL pentru respectivele lucrări: 6.189.005,88 lei fără TVA - finanţare de la bugetul de stat. Perioada de desfăşurare a lucrărilor este cuprinsă între 1 octombrie 2010 - 30 decembrie 2011.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108