REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Parlamentarii PSD din Constanța s-au întâlnit cu sindicatele din sistemul bugetar

Parlamentarii PSD din Constanța s-au întâlnit cu sindicatele din sistemul bugetar

Replica API 8 mai 2017 | 02:34 382

Senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu și deputatul PSD George Gabriel Vișan au participat, sâmbătă, 6 mai, la o întâlnire de lucru cu sindicatele din sistemul bugetar, tema fiind proiectul legii salarizării unitare. Amendamentele propuse de sindicaliștii constănțeni au fost prezentate de Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale “Cartel Alfa”, prezent, de asemenea, la întâlnire.

Propunerile au fost dezbătute punct cu punct, senatorul Tit-Liviu Brăiloiu și deputatul George Gabriel Vișan preluând o parte dintre ele pentru a le susține în Parlamentul României.

Discuțiile au avut în vedere o salarizare corectă pentru angajații din sistemul bugetar și eliminarea dezechilibrelor salariale, propunerile fiind menite să îmbunătăţească proiectul aflat în consultare publică.

Proiectul legii salarizării unitare a fost înregistrat la Senat, aceasta fiind prima Cameră legislativă sesizată cu acest act normativ.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai ,,peste,,iar ai iesit la vedere?Citi bani ai cistigat PE fetitele dude la produs in Spania?Poate si copiii tai vor ajunge la fel ,la produs in Spania dusi de altii CA tine,nenorocitule,si acum te dai mare politician ,dar de fapt in parlament sint o adunatura de condamnati,pesti,betivii si....
3
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108