REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Patronatele din turism estimează o creștere cu minimum 8% a numărului de turiști ajunși pe litoral și în Delta Dunării

Patronatele din turism estimează o creștere cu minimum 8% a numărului de turiști ajunși pe litoral și în Delta Dunării

Replica API 21 septembrie 2017 | 00:00 277

În 2017

În 2017

Numărul de turiști ajunși pe litoralul românesc și în Delta Dunării în sezonul estival 2017 va fi cu cel puțin 8% mai mare față de cel consemnat anul anterior, iar veniturile generate de aceștia numai din achiziționarea de pachete turistice a ajuns la aproximativ 200 de milioane de euro, arată estimările reprezentanților Asociației Litoral - Delta Dunării, conform Agerpres.

"Datorită strategiei de promovare a Asociației Litoral — Delta Dunării, care include evenimente de promovare și participarea la târguri de turism, interne și externe, organizarea de infotripuri, introducerea de noi zboruri interne și externe, dar și datorită evenimentelor care au fost organizate în stațiunea Mamaia și în orașul Constanța, în sezonul estival 2017, evenimente care anul acesta s-au prelungit până aproape de jumătatea lunii septembrie, a fost înregistrată o creștere a numărului de turiști de aproximativ 12%, conform informațiilor transmise de Institutul Național de Statistică (...) Dacă în sezonul estival 2016, conform Institutului Național de Statistică, numărul turiștilor în județul Constanța a fost de 1.036.535, anul acesta, datorită promovării și a evenimentelor organizate, estimăm o creștere a numărului de turiști cu cel puțin 8%, turiști care au generat încasări de aproximativ 200.000.000 euro, numai din achiziționarea pachetelor turistice", se arată în comunicatul de presă al Asociației.

În viziunea președintelui Asociației Litoral — Delta Dunării, Cristian Bărhălescu, orașul Constanța a avut de câștigat, iar rezultatele politicii fiscale sunt vizibile.

"Susținem cifrele oficiale oferite de asociațiile patronale și profesionale din domeniu și așteptăm, la finalul acestui an, cifrele oficiale ale INS, pentru a analiza eficiența promovării prin numărul de turiști și a banilor cheltuiți în destinație. Anul acesta, orașul Constanța a câștigat și se văd rezultatele politicii locale, care, investind în evenimente culturale, a ajutat capetele de sezon. Datorită evenimentelor, am constatat o capacitare foarte bună a hotelurilor și un flux ridicat în restaurante și magazine pe tot sezonul 2017. De asemenea, localitățile din interiorul județelor Tulcea și Constanța au devenit din ce în ce mai vizibile cu evenimentele organizate și au generat un flux de turiști semnificativ. Numărul turiștilor străini a crescut și în acest an cu sprijinul companiilor aeriene care operează pe aeroportul Mihail Kogălniceanu și al tour-operatorilor care investesc în promovarea destinației, în special pentru că destinația Litoral — Delta Dunării a început să prezinte interes și să ofere experiențele pe care ei și le doresc', a menționat Bărhălescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108