REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Pivniceru le-a transmis şefilor MP să comunice numele procurorilor care ar putea candida pentru şefia parchetelor

Pivniceru le-a transmis şefilor MP să comunice numele procurorilor care ar putea candida pentru şefia parchetelor

Replica API 21 februarie 2013 | 00:00 157

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, le-a transmis miercuri magistraţilor cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public invitaţia de a-i comunica până la data de 25 februarie, ora 10,00, numele a unu-trei procurori care ar putea candida, în opinia acestora, pentru ocuparea uneia dintre funcţiile de conducere de la DNA, DIICOT şi PÎCCJ. Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei (MJ), invitaţia a fost adresată prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorilor-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, procurorilor-şefi ai serviciilor teritoriale ale DNA şi DIICOT. Sursa citată subliniază că, potrivit angajamentelor asumate de Guvernul României în cadrul MCV, MJ va declanşa în perioada următoare o nouă procedură de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, susţine MJ, este necesară începerea procedurii pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, mandatul lui Codruţ Olaru urmând să expire la data de 25 martie. "În perioada ce precede declanşarea procedurii ministrul justiţiei intenţionează să poarte o serie de discuţii cu procurorii, pentru a determina înscrierea în procedura de selecţie a unor magistraţi cu înaltă calificare profesională şi care prezintă garanţii de integritate. Pentru ca la aceste discuţii să fie invitate persoane reprezentative, bucurându-se de prestigiu profesional şi apreciere în cadrul colectivelor din care fac parte, ministrul justiţiei a transmis astăzi, 20 februarie 2013, magistraţilor cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public, invitaţia de a îi comunica, până la data de 25 februarie 2013, ora 10,00, numele a 1 - 3 procurori care ar putea candida, în opinia acestora, pentru ocuparea uneia dintre funcţiile de conducere menţionate", se arată în comunicat. MJ precizează că după primirea propunerilor, ministrul Justiţiei va purta discuţii cu fiecare dintre procurorii nominalizaţi, pentru a-i determina să se înscrie în procedura de selecţie. "Demersul de faţă are în vedere implicarea procurorilor cu funcţii de conducere într-un proces de selecţie serios şi transparent, în urma căruia fiecare dintre persoanele recomandate de aceştia va avea o şansă reală de a fi desemnată drept candidat pentru una din funcţiile în discuţie", subliniază MJ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108