REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Plaja de la capul Midia, luată cu asalt de militari

Plaja de la capul Midia, luată cu asalt de militari

Replica API 15 martie 2017 | 00:00 231

Aproximativ 1.200 de militari români şi americani vor participa la Exerciţiul bilateral româno-american Spring Storm 17, organizat de Forţele Navale Române, în perioada 16-22 martie în raioane maritime ale Mării Negre şi în zona de litoral de la Capul Midia.

Exerciţiul cuprinde acţiuni complexe de apărare a litoralului românesc şi a zonelor urbane, cu sprijin naval, terestru şi aerian. Astfel, sâmbătă, 18 martie, sunt programate secvenţele de debarcare a detaşamentelor de infanterişti marini români şi americani de la bordul navei americane de desant USS Carter Hall (LSD-50). Pe mare, forţele de debarcare vor fi atacate de navele purtătoare de rachete Zborul și Lăstunul, iar fregata Regele Ferdinand, corveta Contraamiral Macellariu şi dragorul maritim Slt. Lupu Dinescu vor simula sprijinul acţiunilor de desant şi de respingere a atacului. Secvenţele aeriene vor fi asigurate de două avioane MIG 21 Lancer ale Forţelor Aeriene Române.

La manevre mai participă un elicopter Puma Naval, o ambarcaţiune rapidă pentru scafandri, un detaşament de scafandri EOD şi o companie a Batalionului 307 Infanterie Marină. În plus, Forţele Aeriene Române asigură un elicopter Puma şi un avion SPARTAN C 27, Forţele Terestre trimit un pluton de infanterie, două transportoare blindate de recunoaştere, iar Garda de Coastă intervine cu o navă de patrulare. Partenerii americani participă şi cu o companie de infanterie marină şi o echipă de suport logistic a Forţelor Navale ale SUA din Europa.

Luni, 20 martie, sunt programate lansări de rachete antiaeriene STINGER, trageri cu obuziere de 82 mm şi cu armamentul de infanterie, în Poligonul de Trageri Sol-Aer (TIPTSA) de la Capul Midia. "Obiectivul principal al Exerciţiului SPRING STORM 17 este creşterea interoperabilităţii dintre militarii români şi americani, precum şi perfecţionarea deprinderilor militarilor în conducerea şi executarea unei operaţii întrunite amfibii. Exerciţiul face parte din Planul de activităţi al Parteneriatului strategic româno-american şi se înscrie în cadrul măsurilor NATO de asigurare a securităţii colective a aliaţilor în zona Mării Negre", potrivit unui comunicat de presă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108