REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Poliţia Locală a început să adune maşinile abandonate prin oraş

Poliţia Locală a început să adune maşinile abandonate prin oraş

Replica API 22 septembrie 2016 | 00:57 185

Zilele trecute, Poliţia Locală Constanţa anunţa faptul că în perioada imediat următoare autoturismele abandonate din municipiul Constanţa vor fi ridicate. Acest lucru se întâmpla în cazul în care proprietarii nu se supuneau legii. Astfel că la data de 21 septembrie a.c., oamenii legii constănţeni au trecut la fapte! Dintr-un total de 11 maşini aflate pe listă, doar trei au fost ridicate, conform Valentinei Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale. Se pare că restul proprietarilor s-au conformat măsurilor impuse de a elibera spaţiile în care şi-au lăsat proptite pe o perioadă nedeterminată autovehiculele uzate. Amintim faptul că potrivit legii nr. 42/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, agenţii constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciţi de primar, precum şi agenţii aparţinând organelor de poliţie vor întocmi procese-verbale de constatare. În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare organele de poliţie efectuează cercetări pentru identificarea proprietarului sau, după caz, a deţinătorului legal al vehiculului. Dacă în termen de 30 de zile de la data anunţului proprietarul sau deţinătorul legal nu se prezintă în vederea ridicării vehiculului, acesta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicat, liber de orice sarcini, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificat prin vânzare, în condiţiile legii, sau predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor, în funcţie de starea vehiculului.

Diana NEAŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108