REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Polițist, erou în timpul liber: a salvat două persoane din flăcări!

Polițist, erou în timpul liber: a salvat două persoane din flăcări!

Replica API 23 octombrie 2019 | 00:00 167

Un exemplu de profesionalism este agentul șef principal Dumitrache Gheorghiță, din Ialomița, care a salvat din flăcări o femeie și pe fiul acesteia după ce un bărbat violent a incendiat locuința în care se aflau.

În seara când s-a petrecut incidentul agentul șef principal de poliție Dumitrache Gheorghiță se afla acasă împreună cu familia. La un moment dat, în jurul orei 21.00 a primit un telefon de la o femeie din localitate, care i-a spus că se aud țipete din locuința vecinilor. Deși se afla în timpul liber, polițistul a plecat imediat la locul indicat, unde a observat flăcări într-una din camere. Un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice aprindea cu o lumânare lucrurile aflate în casă, în timp ce își amenința concubina și pe fiul acesteia cu un cuțit. La vederea șefului postului de poliție, agresorul a fugit din imobil, incendiind și vegetația din curte. Fără să stea pe gânduri polițistul i-a evacuat din casă atât pe femeie cât și pe fiul acesteia, apoi a luat câteva pături și a aruncat peste flăcările care cuprinseseră și cea de-a două cameră, reușind până la sosirea pompierilor să stingă incendiul din interior și să împiedice extinderea acestuia la locuințele învecinate. Bărbatul de 44 de ani a fost identificat de colegii polițistului pe raza municipiului Urziceni, fiind reținut și încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Ialomița. Ulterior, Judecătoria Urziceni a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere prin incendiere. „Eroul de la Rădulești", agentul principal de politie Dumitrache Gheorghiță este absolvent al Şcolii de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina, promoţia 1995. Din anul 2006 este șeful Postului de Poliție Rădulești. În cei 24 de ani de activitate în slujba cetățenilor, polițistul ialomițean a devenit un exemplu de devotament și curaj, acționând de fiecare dată cu profesionalism și motivat de dorința de a-și ajuta semenii aflați la nevoie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
art. 41, lit. B, sa dovedeasca solicitudine... etc, etc. felicitari lui. fara dar, cu insa... scrie clar in statutul politistului
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108