REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.7° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.7° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ponta: Voi face tot ce pot pentru Şantierul Naval din Constanţa

Ponta: Voi face tot ce pot pentru Şantierul Naval din Constanţa

Replica API 28 mai 2013 | 00:00 105

Prezent la ceremonia de botez a navei Histria Ambra

Prezent la ceremonia de botez a navei Histria Ambra

Primul-ministru Victor Ponta şi viceprim-ministrul Gabriel Oprea, au participat marţi, 28 mai a.c., la ceremonia de botez a navei Histria Ambra, aflată în Şantierul Naval Constanţa, al doilea mare constructor de nave din Romania, controlat de omul de afaceri Gheorghe Bosânceanu. Premierul a ajuns cu elicopterul la Constanţa. El a fost aşteptat de prefectul Eugen Bola. La eveniment au participat şi Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, Traian Băsescu, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Constantin Dancu, şeful IPJ Constaţa. Gheorghe Bosânceanu susţine că este a 21-a navă, beneficiarul fiind din Elveţia. "Următorul proiect va fi un tanc petrolier. Valoarea navei fiind de 35 milioane de euro", a declarat Bosânceanu. Premierul a declarat că pentru el este o onoare să vorbească cu oamenii din domeniu. "Este un domeniu pe care nu îl prea îl ştiu, spre deosebire de alţi oameni politici, dar şi de preşedintele ţării. Mă bucur că se poate construi nave în România şi sper că aceste nave să fie prezente pe toate apele lumii", a spus Ponta. Premierul a primit cadou macheta navei. "O să duc nava la Guvern, sper să nu stârnească un scandal politic, că avem nave la Guvern", a spus Ponta. Premierul Victor Ponta a declarat că va face tot ce poate pentru Şantierul Naval din Constanţa, pentru construirea de nave în continuare. Întrebat de ce la ceremonia de botez a navei Histria Ambra nu a fost prezentă şi conducerea PSD Constanţa, Ponta a replicat: "Nu sunt eu conducerea PSD? Ce sunt eu?".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108