REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Premierul Ciucă şi premierul Republicii Serbia au discutat despre proiecte în domeniul conectivităţii energetice şi de transport

Premierul Ciucă şi premierul Republicii Serbia au discutat despre proiecte în domeniul conectivităţii energetice şi de transport

Valentina CAMARA 29 noiembrie 2022 | 00:00 448

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, luni, la Palatul Victoria, o întrevedere cu premierul Republicii Serbia, Ana Brnabic, context în care cei doi oficiali au abordat aspecte legate de necesitatea revigorării dialogului bilateral şi a creşterii nivelului de ambiţie în ceea ce priveşte cooperarea sectorială.

Potrivit unui comunicat al Executivului, premierul român a indicat potenţialul generos oferit de oportunităţile de intensificare a cooperării economice.

"Totodată, a punctat importanţa deosebită a implementării proiectelor în domeniul conectivităţii energetice şi de transport, prin dezvoltarea interconectorului de gaz România-Serbia şi punerea în funcţiune a conexiunii autostrăzii Timişoara - Moraviţa cu drumul de mare viteză Belgrad - Vatin. De asemenea, avansarea proiectelor de transport feroviar şi fluvial rămân importante pentru contactele între cetăţeni, dar generează şi beneficii pentru economie", se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte aspectele legate de comunitatea românească din Serbia, prim-ministrul Ciucă a reiterat aprecierea deosebită pentru decizia autorităţilor sârbe de a ceda fără condiţii complexul "Luceafărul" din localitatea Vârşeţ în proprietatea statului român.

Şeful Executivului de la Bucureşti a subliniat că acest demers va contribui la avansarea relaţiei bilaterale şi a colaborării sectoriale, reiterând interesul părţii române pentru deschiderea de Institute Culturale între cele două ţări.

În schimbul de opinii dintre cei doi oficiali, au fost abordate şi modalităţile de sprijinire a parcursului european al Republicii Serbia.

"Premierul Ciucă a reconfirmat angajamentul României pentru susţinerea avansării Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, insistând asupra importanţei reformelor şi consolidării capacităţii administrative", se spune în comunicat.

Referitor la stabilitatea în regiunea Balcanilor de Vest, mai ales în contextul agresiunii ruseşti din Ucraina, prim-ministrul român a salutat acordul recent facilitat de Uniunea Europeană în dialogul Belgrad - Priştina.

"În acest context, flexibilitatea şi capacitatea de compromis a părţilor sunt esenţiale pentru climatul de stabilitate în regiune", conform comunicatului, potrivit agerpres.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108