REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.7° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.7° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Premiu de excelenţă în educaţie pentru antrenorul constănţean Alin Larion

Premiu de excelenţă în educaţie pentru antrenorul constănţean Alin Larion

Replica API 10 mai 2018 | 00:00 287

Antrenorul constănţean de atletism Alin Larion a fost distins cu Premiul Mentor pentru excelenţă în educaţie, în cadrul unui eveniment organizat de MOL România şi Fundaţia pentru Comunitate. Alături de antrenorul constănţean, laureaţii ediţiei a opta a Premiilor Mentor au fost: Balázs József, profesor de pictură, Joseni, Harghita, Daniel Bănățeanu, antrenor canotaj, Călărași, Lenuța Basoc, profesor de fizică, Onești, Bacău, Cătălin Becheru, antrenor înot, București, Doina Ona, profesor de pian, Deva, Olivia Papa, profesor de vioară, București, Dan Podeanu, antrenor scrimă, Craiova, Sebestyén Julianna, profesor de matematică, Târgu Mureș şi Veres László, antrenor judo, Târgu Secuiesc.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație au primit câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.

„Fiind convinsă de importanța valorilor existente în societate, MOL România oferă de opt ani Premiile Mentor pentru excelență în educație, recompensând dascăli deosebiți și arătând totodată o modalitate de recunoaștere a valorii muncii educaționale. Am creat și menținem astfel un cadru prin care generații întregi pot exprima mulțumirea față de dăruirea și pasiunea profesorilor, antrenorilor, acestor minunați mentori, ei având un rol hotărâtor nu numai în carierele de succes, ci și în viața de zi cu zi”, a declarat Camelia Ene, director executiv MOL România.

„A fost o mare bucurie pentru mine, este o deosebită onoare, în primul rând faptul că am fost nominalizat, apoi faptul că am câştigat acest premiu. Eu îmi fac datoria, fac ceea ce îmi place şi se mai întâmplă să vină şi o astfel de răsplată”, a afirmat Alin Larion, care a ţinut să mulţumească pentru aprecieri părinţilor tinerilor pe care-i antrenează, tinerelor talente, dar şi constănţenilor şi atletismului, pentru faptul că l-a cizelat şi pentru satisfacţiile pe care i le oferă. În prezent, Alin Larion îl antrenează pe Marian Petre, campion naţional la triplusalt, cel care de altfel l-a şi nominalizat la respectiva ediţie a Premiilor Mentor.

Alin Larion este antrenor în cadrul secţiei de atletism de la CS Farul, profesor unversitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Ovidius” Constanţa şi preşedinte al Federaţiei Române Sportul pentru Toţi.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108