REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Preşedintele Senatului, în vizită oficială în Regatul Spaniei

Preşedintele Senatului, în vizită oficială în Regatul Spaniei

Replica API 14 mai 2021 | 00:00 913

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a început joi o vizită oficială de patru zile în Regatul Spaniei, la invitaţia omologului său, Maria Pilar Llop Cuenca, vizita înscriindu-se în direcţia aprofundării şi diversificării dialogului politic şi consolidării caracterului special al relaţiei tradiţionale de prietenie între cele două ţări.

Pe agenda vizitei, se află reuniuni de lucru cu preşedintele Senatului spaniol şi cu parlamentari, iar printre temele ce vor fi abordate se numără combaterea violenţei de domestice şi egalitatea de gen, potrivit unui comunicat al Senatului, scrie Agerpres.

Pentru marcarea a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, va fi inaugurată o expoziţie a Arhivelor diplomatice din cele două ţări.

Anca Dragu şi membrii delegaţiei vor avea o întâlnire în regim de videoconferinţă cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Regatul Spaniol.

"Comunitatea românească este bine integrată, activă, cu rol de punte de legătură şi catalizator al dezvoltării relaţiilor dintre cele două state, cetăţenii români aducând o contribuţie importantă şi recunoscută la economia spaniolă", se arată în comunicat.

Programul vizitei va mai cuprinde o deplasare la Centrul NATO de Operaţiuni Aeriene Combinate (CAOC) şi la Centrul de Sateliţi al UE (SatCen).

Din delegaţie fac parte vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri europene, senatorul Cristian Ghica, secretarul Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul Lorincz Ştefan-Iulian, deputatul Simina-Geanina-Daniela Tulbure, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, şi secretarul de stat de la Departamentul Românilor de Pretutindeni, Oana Ursache.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De paela pana cade sub masa
1
0
...e viata de parlamentar.
3
0
PURCICA CARE ZICE CA PUTEM TRAII SI CU 5 LEI HUOOO
4
0
Troc gratis pentru purcel
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920