REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Preţul spot al energiei pe bursă a crescut cu 21% în februarie 2021, faţă de aceeaşi lună a anului trecut

Preţul spot al energiei pe bursă a crescut cu 21% în februarie 2021, faţă de aceeaşi lună a anului trecut

Replica API 8 martie 2021 | 00:00 964

Preţul energiei pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 234,4 lei pe MWh în luna februarie 2021, cu 21% mai mult faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier, citează Agerpres.

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 544,7 milioane de lei, în creştere cu 15,8 faţă de februarie 2020.

În schimb, volumul tranzacţiilor s-a micşorat cu 5,3%, până la 2,2 milioane de MWh.

Cota de piaţă a PZU a fost de 46,4%, în scădere cu 5%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din consumul net de energie al ţării a fost tranzacţionat pe PZU în luna februarie.

Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 361 de participanţi, din care activi au fost 291.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare.

Din 2014, Piaţa pentru Ziua Următoare din România funcţionează în regim cuplat cu pieţele similare din Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108