REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
14.8° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Primăria Constanța a REZILIAT contractul pentru realizarea Planului de calitate a aerului

Primăria Constanța a REZILIAT contractul pentru realizarea Planului de calitate a aerului

Replica API 6 februarie 2021 | 00:24 2208

Primăria Municipiului Constanța a contractat, în anul 2018, societatea MCM EVA SRL, prin procedură de achiziție directă pentru realizarea Planului de calitate a aerului pentru municipiul Constanța, cu o valoare a contractului de 77.300 lei fără TVA. Potrivit legislației în vigoare, achizițiile cu o valoare de până în 135.000 lei pot fi încheiate prin achiziție directă. Firma care a țepuit primăria este a unui sârb și în 2019 a avut un singur angajat.

Menționăm că autoritatea locală avea obligația elaborării acestui document, în conformitate cu Ordinul ministrului mediului nr. 598/2018, abrogat de Ordinul nr. 2202/2020 prin care pentru anumite aglomerări urbane este necesară realizarea studiului și a planului de calitate a aerului.

În luna decembrie a anului 2018, societatea contractată a furnizat un draft al Planului, care a fost postat pe site-ul municipalității pentru consultarea publică și, totodată, pentru a anunța inițierea procesului de elaborare a documentului.

Odată încheiată procedura de consultare publică la începutul anului 2019, instituțiile abilitate au solicitat modificări ale documentului furnizat. Au urmat 2 ani în care Primăria Constanța a solicitat prestatorului modificări ale Planului de calitate a aerului cerute de Agenția de Protecția Mediului Constanța și Agenția Națională a Mediului, modificări care nu au fost efectuate conform solicitărilor.

Având în vedere că după 2 ani în care au fost somați să facă modificările cerute de instituțiile specializate în structura și conținutul Planului, societatea nu a făcut făcut acest lucru, Primăria a fost nevoită să rezilieze contractul.

Firma n-a fost plătită de primărie

Precizăm, de asemenea, că Primăria Constanța nu a făcut nicio plată către societatea MCM EVA SRL pentru documentele furnizate în timpul celor 2 ani de contract.

La începutul anului 2021, având în vedere că Primăria Constanța este în continuare obligată să aibă un Plan de calitate a aerului (care trebuia să fie finalizat în 2019) a fost reluată procedura de achiziție. Operatorul economic care este însărcinat să realizeze acum Planul de calitate a aerului (Enviro Ecosmart SRL Galați) a fost identificat pe platforma de achiziții publice SICAP, i-a fost solicitată o ofertă și ulterior, după îndeplinirea procedurilor legale a fost semnat contractul de servicii.

Garda de Mediu, control la administrația locală

Ca urmare a lipsei Planului, Garda Națională de Mediu Constanța - Comisariatul Județean Constanța a anunțat un control la Primăria Constanța în următoarele zile.

Firma MCM EVA SRL este controlată de Dragan JANOSEVIC din Serbia-Muntenegru și are sediul într-un apartament. Societatea a avut în 2019 un singur angajat.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
EPOCA MASCARICIU SI FAGABOU , NUMAI TZEPE
3
1
contract cu sarb...servicii
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468