REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° ConstanÈ›a Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° ConstanÈ›a Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Primăvară de Crăciun. Temperaturile vor ajunge până la 17 grade. Vezi prognoza meteo

Primăvară de Crăciun. Temperaturile vor ajunge până la 17 grade. Vezi prognoza meteo

Replica API 23 decembrie 2012 | 00:00 183

Temperaturile maximele vor trece de 15 grade Celsius în ziua de Crăciun, iar în sudul Banatului s-ar putea înregistra chiar 17 grade, potrivit estimărilor meteorogilor. Acestea sunt temperaturi cu 10 grade mai ridicate faţă de normalul perioadei. În parte de sud şi est a ţării, va fi o vreme normală pentru perioada în care ne aflăm, astfel că temperaturile vor ajunge la 4-5 grade Celsius. Meteorologii spun că în vestul ţării va fi foarte cald pentru această perioadă, însă nu aceleaşi temperaturi de primăvară vor fi în zona Moldovei.

Prognoza meteo pentru următoarele zile:

Duminică (23 decembrie)

În ţară, în regiunile extracarpatice vremea se va menţine rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. În aceste zone cerul va fi mai mult noros, cu ceaţă izolat persistentă, asociată cu chiciură şi fulguieli. În regiunile intracarpatice, cerul va fi temporar noros şi, pe arii extinse, în a doua parte a intervalului vor cădea precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de formare a poleiului. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la -13 spre -12 grade în nordul Moldovei până la 2 - 3 grade în sudul Banatului, iar cele minime între -18 şi -8 grade, mai ridicate în regiunile vestice.Presiunea atmosferică va fi în scădere în regiunile intracarpatice, iar în celelalte regiuni nu va avea modificări semnificative. În Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, cu ceaţă şi chiciură, îndeosebi la începutul şi la sfârşitul intervalului. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de -6 grade, iar cea minimă va fi de -9 spre -8 grade. Presiunea atmosferică nu va avea modificări semnificative.

Luni (24 decembrie)

În ţară, vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa în nordul Moldovei şi în zonele depresionare, iar în restul teritoriului valorile termice vor continua să crească, cu precădere în regiunile vestice. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul ţării local va fi ceaţă, izolat persistentă, asociată cu depunere de chiciură. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în prima parte a zilei când, pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, mixte şi vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la -10 grade în Moldova până în jur de 10 grade în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor încadra între -10 şi 2 grade, mai ridicate în Dealurile de Vest. Presiunea atmosferică va continua să scadă. În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros. Mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă asociată cu chiciură. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de -5 spre -4 grade, iar cea minimă de -9 spre -7 grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere.

Marţi (25 decembrie)

În ţară, vremea se va încălzi cu precădere în regiunile vestice, la deal şi la munte, unde cerul va fi variabil. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi sud-estul ţării local se va semnala ceaţă, izolat persistentă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte precum şi în regiunile vestice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai coborâte în zonele cu ceaţă persistentă, dar şi uşor mai ridicate în sudul Banatului până spre 17 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -7 şi 7 grade. În Bucureşti, vremea se va încălzi. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 4 - 5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

sursa: antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108