REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Primele declarații ale Simonei Halep, după ce s-a calificat în semifinalele de la Roma

Primele declarații ale Simonei Halep, după ce s-a calificat în semifinalele de la Roma

Replica API 19 septembrie 2020 | 00:00 999

Simona Halep a declarat, sâmbătă, că este foarte mulţumită de prestaţia sa în meciul cu Iulia Putinţeva, din sferturile de finală ale turneului de la Roma.

“Sunt foarte mulţumită de jocul meu, m-am simţit bine pe teren, m-am simţit mult mai bine decât la meciul trecut. Totuşi, nu este uşor să joci împotriva Iuliei tot timpul şi a trebuit să fiu concentrată ca să-mi fac treaba. Am simţit terenul, serviciul a fost foarte bun. A fost un meci foarte bun, poate cel mai bun de la acest turneu”, a spus Halep.

Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat în semifinale la turneul de la Roma, după ce adversara sa, Iulia Putinţeva, din Kazahstan, locul 30 mondial, a abandonat în setul doi al meciului de sâmbătă. Halep a câştigat primul set cu scorul de 6-2, iar în al doilea conducea cu 2-0, după 48 de minute de joc. Adversara sa a acuzat dureri la spate.

În semifinale, Halep va evolua cu învingătoarea meciului dintre belarusa Victoria Azarenka, locul 14 mondial, şi spaniola Garbine Muguruza, locul 17 mondial.

“Ambele joacă la fel, sunt obinşuită cu aceste meciuri. Sunt două luptătoare. Este o provocare mare, sunt în semifinale, trebuie să mă bucur de asta şi că încerc să joc cât pot de bine”, a mai declarat Simona Halep.

"Îmi doresc foarte mult acest trofeu"

„Din punctul meu de vedere am jucat un tenis bun, am fost și agresivă, dar am și înălțat mingea când a trebuit. Serviciul a mers foarte bine. O să iau ce e pozitiv și mă bucur că am simțit terenul mult mai bine decât în meciul de ieri. Cu siguranță am jucat mai bine de la meci la meci. Astăzi am avut mai mult timp să lovesc mingea, așa cum îmi place. Îmi doresc foarte mult acest trofeu, este unul dintre preferatele mele. Încerc, cât se poate de mult, să-l câștig. Am meciuri grele până să mă gândesc la trofeu", a mai spus Simona Halep la un post de televiziune, scrie știripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108