rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 30 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

PSD aşteaptă un armistiţiu agreat de toate partidele de dreapta care au aruncat ţara în criză

PSD consideră că un armistiţiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică, iar dacă PNL, USR şi UDMR sunt de acord cu un armistiţiu politic şi îşi asumă cele 10 măsuri urgente, atunci şi social-democraţii se vor alătura acestui demers.

"Partidul Social Democrat îi mulţumeşte premierului desemnat, Nicolae Ciucă, pentru că a răspuns apelului nostru la un armistiţiu politic în vederea traversării crizei sanitare, economice şi sociale, însă consideră că pentru succesul unui astfel de acord este nevoie de efortul conjugat al întregii clase politice. PSD a fost primul partid care, de mai bine de un an, a tot cerut politicienilor puterii, în repetate rânduri, pacturi şi armistiţii pentru sănătatea românilor. Şi în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat şi a propus - ca bază a unei înţelegeri pentru a trece criza - planul PSD cu cele 10 măsuri urgente", se arată într-un comunicat de presă remis de PSD, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, din păcate, preşedintele PNL "a subminat din start şansele oricărei continuări a discuţiilor" şi a tratat cu indiferenţă măsurile propuse de PSD pentru români şi firmele româneşti.

"Atitudinea lui Florin Cîţu este total opusă ideii de armistiţiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilităţi care produc victime. Însă, Florin Cîţu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa şi face rău României, aşa cum a făcut şi cu dezastrul sanitar, explozia preţurilor la energie sau haosul din educaţie. Rezultatul acţiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi: românii mor, firmele mor, la fel şi viitorul ţării când sunt închise şcolile. PSD consideră că un armistiţiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică. Astfel, dacă PNL, USR şi UDMR sunt de acord cu un armistiţiu politic şi îşi asumă cele 10 măsuri urgente, atunci şi PSD se va alătura acestui demers", mai spun social-democraţii.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a transmis, marţi, liderilor partidelor parlamentare un document în care propune un armistiţiu politic prin care să fie susţinut un guvern minoritar pentru o perioadă limitată de timp.

marţi, 26 octombrie 2021320
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Drama bărbatului care a murit în timp ce-și ducea acasă, în sicriu, fiul mort de 35 de ani
Comentarii

11lelu(26 oct 21:09)
cit tupeu pot avea pesedeii ei fura ei striga hotii.
22vlad(26 oct 20:24)
Social Democratii sunt comunisti fara coaie sa recunoasca cine sunt cu adevarat
mai mult...Ultima oră
30 noi 00:00Ultima orăCE stârnește un nou scandal: Termenul „Crăciun” trebuie evitat, pentru că îi ofensează pe necreștini

Comisia Europeană stârnește un nou scandal! Potrivit acesteia, termenul ”Crăciun” trebuie evitat, pentru că...63

30 noi 00:00Ultima orăCoronavirus: OMS cere statelor membre un răspuns 'raţional' la varianta Omicron69
30 noi 00:00Ultima orăRareș Bogdan cere șefei Comisiei Europene să oprească asasinatele din parcările de TIR-uri66
30 noi 00:00Ultima orăPremierul Ciucă, precizări despre adoptarea certificatului verde la locul de muncă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți că a avut o discuție cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu...135

30 noi 00:00Ultima orăIon Țiriac a PIERDUT procesul intentat României la CEDO pentru că presa a dezvăluit afacerile sale cu statul157
30 noi 15:13Ultima orăMichael Carrick va conduce Manchester United şi în meciul cu Arsenal Londra84
30 noi 00:00Ultima orăUSR prinde drag de PSD? Drulă îl învață pe Grindeanu cum să aibă succes la Transporturi

Fostul ministru al Transporturilor în perioada coaliţiei PNL-USR, Cătălin Drulă i-a transmis, marţi, pe Facebook,...155

30 noi 00:00Ultima orăCasa Albă, împodobită pentru sărbătorile de iarnă128
30 noi 00:00Ultima orăO tânără de 28 de ani, nevaccinată și fără comorbidități, a murit de COVID-19 în ultimele 24 de ore416
30 noi 00:00Ultima orăAdrian Câciu: Nu vom creşte şi nu vom introduce noi taxe pentru a aduce bani la buget

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a dat asigurări, marți, că nu vor fi majorate și nici nu vor fi introduse noi...128

30 noi 16:19Ultima orăAccident rutier pe strada Daciei din Mihail Kogălniceanu234
30 noi 00:00Ultima orăCOVID-19: INCIDENȚA pe JUDEȚ a ajuns 1,68!351
Vremea
3.2°3.2° - 4.9° marţi, 30 noiembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 9.14 m/s
Presiune: 1005 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
30 noi 00:00SportFotbal: Manchester United l-a numit pe germanul Ralf Rangnick ca antrenor interimar

Echipa engleză de fotbal Manchester United l-a numit pe germanul Ralf Rangnick în funcţia de antrenor interimat...169

30 noi 00:09SportNeymar de la PSG, indisponibil opt săptămâni după accidentarea de la gleznă

Atacantul brazilian Neymar va fi indisponibil între şase şi opt săptămâni după entorsa la gleznă suferită...216

30 noi 00:00SportFotbal: FIFA a anunţat 11 candidaţi la câştigarea Premiului Puskas

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, luni, care sunt cei 11 candidaţi la câştigarea Premiului...161

30 noi 00:10SportFotbal: Harry Kane au invitat doi fani la meciul cu Brentford

Doi fani ai echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, care au călătorit 34 de ore din Texas pentru a-i vedea pe...184

Local
30 noi 11:31LocalA CRESCUT numărul SALARIAȚILOR… dar și cel al ȘOMERILOR

Cu toate că pandemia de Coronavirus a îngreunat procesul căutării unui loc de muncă, iată că, potrivit...464

30 noi 22:59LocalObiceiuri şi tradiţii de Sfântul Andrei

Sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) sau Sântandrei, cum mai este cunoscută în popor, se înscrie în...893

30 noi 22:59LocalProgramul IPS Teodosie de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei

671

30 noi 22:56LocalIncendiu la ieșire din localitatea Cuza Vodă

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 29 noiembrie a.c., la ieșire din localitatea...252

30 noi 22:56LocalCoronavirus: 6 NOI DECESE, la Constanța

Până luni, 29 noiembrie a.c., 56.382 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...515

30 noi 22:58LocalPersoanele fără certificat verde pot să asiste la ceremonia de Ziua Națională

Accesul persoanelor care doresc să asiste la ceremonia de Ziua Naţională a României se poate realiza fără a avea...517

30 noi 00:01LocalTraficul paralizat în Constanța, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie!

Repetiția generală pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie a avut loc luni, astăzi, în intervalul orar...2381

30 noi 22:59LocalCOVID-19: INCIDENȚA pe JUDEȚ a ajuns 1,76!

Până luni, 29 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.778.045 de cazuri de infectare cu noul...1533

30 noi 22:59LocalMeniu special de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, în spitalele constănțene

464

Politică
30 noi 00:00PoliticăAurescu, despre relevanţa dobândită de Uniunea pentru Mediterana, la Forumul Regional de la Barcelona

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la cea de-a VI-a ediţie a Forumului Regional...148

30 noi 00:00PoliticăNicolae Ciucă, vizită fulger la fermierii români: 'Au nevoie de ajutor'

Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, au...265

30 noi 00:00PoliticăCristian Diaconescu anunță înființarea unei comisii pentru aplicarea PNRR

160

30 noi 21:16PoliticăAlexandru Rafila, poziție fermă: 'Nu renunţăm la impunerea certificatului verde la serviciu'

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat duminică, la Antena 3, că nu se va renunţa la impunerea...655

30 noi 19:03PoliticăSorin Cîmpeanu lămurește problema testelor dezasamblate: ”Nu este niciun haos!”

Haosul continuă în privința testelor de salivă pentru elevi. Nimeni nu știe cine va asambla componentele testelor...276

30 noi 19:04PoliticăIlie Bolojan vorbeşte despre viitorul PNL: "Nu este o situaţie bună pentru noi"

308

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3033

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1745

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1431

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4816

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2284

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2309

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1730

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3441

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3164

Monden
30 noi 00:00MondenViaţa legendarei Tina Turner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate

Viaţa legendarei Tina Turner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate, potrivit Reuters. Biografia...154

30 noi 00:00MondenVedeta premiilor Goya este Satira 'El buen patrón', cu Javier Bardem în rol principal

Satira „El buen patrón”, regizată de Fernando León de Aranoa, cu Javier Bardem în rol principal, a obţinut un...130

30 noi 00:00MondenMatthew McConaughey nu-şi prezintă, deocamdată, candidatura pentru funcţia de guvernator al Texasului

142

30 noi 15:16MondenAlec Baldwin, actorul care a ucis accidental o cineastă pe platourile de filmare, şi-a angajat un avocat

Actorul american Alec Baldwin, vizat de două plângeri pentru că a ucis-o accidental pe directoarea de imagine Halyna...181

30 noi 00:00MondenTom Cruise, cascadorie impresionantă pe aripa unui avion de război pentru 'Mission: Impossible 8'

Tom Cruise a realizat o cascadorie impresionantă pe aripa unui avion din al Doilea Război Mondial în timp ce face...181

30 noi 00:00MondenGeorge Clooney despre accidentul din 2018: 'Aşteptam să mor'

George Clooney, 60 de ani, a crezut că va muri în vara anului 2018, pe o stradă din Sardinia. Aflat pe un scooter, el...172

30 noi 00:00Monden„Encanto“ reuşeşte să fascineze publicul şi se clasează pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Magia noii pepite Disney, "Encanto", a reuşit să farmece publicul, asigurându-i locul fruntaş la box-office-ul...139

30 noi 19:03MondenRomâncă de 19 ani, în prefinala concursului Miss Italia

O româncă de 19 ani se numără printre prefinalistele de la Miss Italia. "Sunt o fată simplă, determinată,...410

30 noi 19:04MondenA murit designerul Virgil Abloh, creator al colecţiilor pentru bărbaţi Louis Vuitton

419

Mapamond
30 noi 14:45MapamondUn migrant a zburat trei ore în trenul de aterizare al unui avion și a supraviețuit. VIDEO

Un migrant care s-a ascuns în compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei American Airlines a...855

30 noi 14:46MapamondZeci de mii de oameni au protestat din nou în Austria împotriva vaccinării obligatorii anti-Covid

Zeci de mii de persoane au protestat în Austria împotriva vaccinării obligatorii, o măsură pe care cancelarul...312

30 noi 14:46MapamondGermania confirmă trei cazuri de infectare cu Omicron

292

30 noi 14:43MapamondCredincioşii eleni, obligaţi să prezinte un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbe

Grecia a introdus noi restricţii prin care credincioşii sunt obligaţi să prezinte un test COVID-19 negativ pentru a...290

30 noi 14:44MapamondAutoritățile olandeze au depistat 13 cazuri de Omicron la pasagerii veniți din Africa de Sud

Autoritățile sanitare olandeze au declarat duminică că 13 cazuri de noua variantă de coronavirus Omicron au fost...302

30 noi 14:44MapamondReferendum în Elveția pentru eliminarea certificatului verde

452

Sănătate
30 noi 00:00SănătatePlanta care ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă din America de Sud ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii, au stabilit cercetătorii de la...145

30 noi 00:00SănătateUn român, profesor de Boli Infecțioase, stabilit în SUA, spulberă toate veștile bune despre Omicron

Un specialist român stabilit în SUA avertizează asupra evoluției noii tulpini a virusului SARS CoV-2 și spune că...266

30 noi 00:00SănătateGCS: Niciun oraş cu incidenţa cazurilor de COVID-19 mai mare de 6 la mia de locuitori

131

30 noi 14:39SănătateUn tip de durere cronică, asociat cu apariția demenței

Un tip de durere cronică este asociat cu un risc crescut de apariție a tuturor tipurilor de demență, inclusiv a...188

30 noi 00:00SănătateMicronoduli pulmonari: simptome, cauze, tratament

Un nodul pulmonar reprezintă o creștere anormală care se formează într-un plămân sau în ambii. Mulți oameni au...182

30 noi 00:00SănătateRafila: Cum ar putea fi accelerată vaccinarea împotriva COVID?

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că acest sentiment de impunere a vaccinării trebuie să dispară...134

30 noi 14:24SănătateOMS s-a pronunțat: Cine amenință mai tare, între Delta și Omicron

Lumea este în alertă din cauza noii tulpini Omicron, însă majoritatea infecțiilor actuale COVID se datorează în...616

30 noi 14:25SănătateOctavian Jurma: ”Probabilitatea ca Omicron sa ajungă în România cu ocazia sărbătorilor este de 100%”

Cercetătorul Octavian Jurma este de părere că tulpina Omicron va ajunge în România, cu siguranță, în luna...625

30 noi 14:23SănătateCoronavirus: Testele PCR, valabile pentru detectarea variantei Omicron. Ce se întâmplă cu celelalte teste

473

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT