REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

PSG cere cel puţin 200 milioane euro în schimbul lui Neymar

PSG cere cel puţin 200 milioane euro în schimbul lui Neymar

Replica API 12 august 2019 | 00:00 538

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain solicită cel puţin 200 milioane de euro în schimbul lui Neymar, a anunţat duminică ziarul Le Parisien, conform căruia această sumă face ca Real Madrid să aibă cele mai mari şanse de a-şi asigura serviciile starului brazilian.

Publicaţia din capitala Franţei precizează că proprietarii din Qatar ai lui PSG, "deranjaţi de dorinţa de a pleca a lui Neymar", vor "mulţi bani în schimbul acestuia".

Le Parisien reaminteşte că această sumă se apropie de cele 222 milioane de euro pe care Paris Saint-Germain le-a plătit în urmă cu doi ani pentru a-l aduce pe brazilian de la FC Barcelona.

Pentru a face rost de banii necesari în vederea transferului lui Neymar, Real Madrid trebuie să vândă unul sau mai mulţi jucători din actualul său lot, principalii vizaţi fiind galezul Gareth Bale, columbianul James Rodriguez şi spaniolul Isco, scrie la rândul său L'Equipe. Această publicaţie evocă şi un posibil interes al lui PSG pentru unul dintre portarii lui Real, Keylor Navas sau Thibaut Courtois, care ar putea intra în "operaţiunea Neymar".

Presa catalană comentează la rândul ei cazul Neymar, cotidianul Sport asigurând că pentru FC Barcelona "partida nu este încă pierdută", iar "bătălia finală" se va da între Real Madrid şi clubul catalan.

"Clubul parizian a respins toate variantele care i-au fost propuse de către Barcelona şi, în schimb, a avansat într-un preacord cu Real Madrid pentru ca Ney să fie transferat în această vară. Partida nu este încă pierdută, pentru că prioritatea lui Neymar este să semneze cu Baca, însă operaţiunea s-a complicat mult", scrie Sport.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa vina la Faru! Sa puna umarul la promovare! Lupta Faru!
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108