Rafila: 'Dezvoltarea programului de vaccinare anti-HPV trebuie realizată pe alte baze'
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că dezvoltarea programului de vaccinare anti-HPV trebuie realizată pe alte baze decât a fost gândită în 2008, menţionând că accesul la acest vaccin s-ar putea face, pentru alte categorii de vârstă, printr-o schimbare de politică, una care ar duce la compensarea vaccinurilor.
Alexandru Rafila a fost întrebat în ce stadiu se află programul de vaccinare anti-HPV, dacă mai sunt vaccinuri şi dacă se ia în calcul extinderea vârstei până la care se poate face acest vaccin, potrivit Agerpres.
"Vârsta a fost extinsă la 18 ani. Eu cred că, dacă reuşim să vaccinăm toate fetele cu vârsta de până la 18 ani, ar fi o performanţă foarte bună. Pentru viitor, însă, dezvoltarea acestui program de vaccinare, în opinia mea, trebuie realizată pe alte baze decât a fost gândit, de exemplu, în anul 2008, când ştiţi bine că a fost un eşec major din motive pe care nu vreau să le mai comentez. În acest moment, important este să învăţăm din greşeli şi să oferim fetelor din această ţară protecţie împotriva unei boli, infecţia cu HPV, care generează un număr mare de îmbolnăvire de cancer de col uterin şi un număr mare de decese”, a afirmat Rafila.
El a precizat că schimbarea ar putea include compensarea vaccinurilor, citează stiripesurse.ro.
"Cred că soluţia, inclusiv accesul la acest vaccin pentru alte grupe populaţionale, se poate face printr-o schimbare de politică care duce la compensarea vaccinurilor. Aceste vaccinuri se administrează la copiii de 0-1 an, se administrează la fete începând cu vârsta de 10 ani şi cred că un program care să asigure compensarea, eventual diferenţiat... Vă dau un exemplu care e pur ipotetic, nu luaţi aceste cifre ca şi cifrele reale, dar trebuie să compensăm în totalitate până la 18 ani, ulterior, la femeile tinere aflate la vârste fertile, la care se recomandă în continuare vaccinarea, se poate compensa sau doresc să se vaccineze, se poate compensa 50 la sută. E un exemplu, dar cred că lucrul ăsta oferă într-adevăr acces”, a precizat ministrul Sănătăţii.
El consideră că sistemul prin care părinţii optau pentru vaccinarea fetelor a fost unul bun.
"Sistemul actual, pe care îl avem în momentul de faţă, în care părinţii optează pentru vaccinarea fetelor, a fost un sistem bun care a dus la creşterea interesului pentru vaccinare. Un vaccin care era neglijat, era respins de marea majoritate a părinţilor. În momentul de faţă este un vaccin în care oamenii au încredere, şi-au dat seama de utilitatea lui, creşte solicitarea pentru vaccinul respectiv şi atunci cred că o situaţie de confort pentru toată lumea ar fi cea prin care acest vaccin, alături de altele, nu e singurul vaccin care se poate administra la persoane adulte, ar trebui să fie incluse într-un program de compensare”, a explicat Rafila.

Diabetul este o afecțiune de sănătate care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Există două tipuri de...355
"Două ore am rămas la cabinet astăzi peste programul obișnuit din cauza îndemnului ministrului Rafila, care mi-a...231
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...207
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...494


ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 10.59 m/s
Presiune: 1014 milibari

Wolfsberger AC şi Viborg FF s-au calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce au obţinut...301
Americanca Serena Williams, 41 de ani în această lună, a anunțat printr-o scrisoare deschisă pentru revista Vogue...448
Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la...413
Ion Ţiriac a vorbit despre problemele pe care le are Simona Halep în circuitul WTA şi de ce nu reuşeşte românca...1165


Nemulțumirile constănțenilor par să nu se mai oprească. Acum, iată, ei cer ca parcarea de la Spitalul Clinic...1224
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru...411
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...579
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța desfășoară constant acțiuni de...409
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...229
Nunta liderului AUR, George Simion, se anunță a fi o mare petrecere. Mirii vor avea mii de invitați, iar întreaga...604
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...539
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că se va face o remaniere guvernamentală și va solicita o discuție...585
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2715
Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4931
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4111
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...8338
Celebrul actor Roger E. Mosley, vedeta „Magnum P.I.” a murit într-un mod tragic la vârsta de 83 de ani, în cursul...420
La show-ul de televiziune „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor participa 12 celebrităţi care se vor lupta...321
O replică a 'Tronului de Fier' din serialul "House Of The Dragon", un prequel al celebrei producţii HBO "Game of...238
Filmul de acţiune '"Bullet Train", punctat de gaguri şi umor negru, a debutat pe primul loc în box office-ul...290
Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia din...205
O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost detonată duminică în nordul Italiei, într-o operaţiune în care 3.000...204
Hong Kong va reduce perioada obligatorie de carantină efectuată într-un hotel special de la o săptămână la trei...217
Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă...1509
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...207
Un număr de 3.726 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 1 - 7...190
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...494
Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării la persoanele de până în 40 de ani...481