rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 13 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

RAJA SA și autoritățile locale, împreună pentru finalizarea lucrărilor derulate prin POIM într-un timp cât mai scurt

În municipiul Constanța se execută în prezent ample lucrări de modernizare și dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă și de colectare și tratare a apei uzate. Acestea sunt desfășurate de către antreprenori și au fost prevăzute în 10 (zece) contracte de lucrări derulate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Investițiile din municipiul Constanța, în valoare de 98,7 mil. euro, cuprind reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și de canalizare pe o lungime de peste 134 km. Din acest total, peste 43 de km reprezintă investiții în active strategice ce asigură funcționarea în siguranță a întregului sistem, vizând reabilitarea aducțiunilor și magistralelor de alimentare cu apă, precum și refulările ce asigură transportul apelor uzate către stațiile de epurare. Toate acestea sunt lucrări de mari dimensiuni (diametrele conductelor de aducțiune sunt cuprinse între 300 și 1000 mm), realizate pe lungimi extinse, la adâncimi de peste 2 m. Schimbarea conductelor îmbătrânite, unele cu o vechime de peste 70 ani, ai căror parametri tehnologici sunt depășiți, va conduce la creşterea siguranţei în funcţionare a sistemului de alimentare cu apă prin reducerea pierderilor, asigurarea serviciului fără discontinuităţi şi menținerea calităţii apei potabile, în timp ce sistemul de canalizare va fi mai uşor de întreţinut şi va putea prelua un debit mai mare de apă uzată.

În prezent, cel mai afectat de aceste intervenții este bd. Aurel Vlaicu. Aici, pentru a se reduce disconfortul creat conducătorilor auto, lucrările se desfășoară astfel încât să se asigure câte o bandă liberă pentru fiecare sens de mers, iar pentru a scurta timpul de intervenție, la nivelul acestui bulevard se lucrează concomitent pe trei șantiere. De aceea, colaborăm permanent cu Poliţia Municipală și Poliția Locală Constanța pentru a asigura o circulație corespunzătoare și pentru fluidizarea traficului.

Mai mult, conducerea RAJA SA a decis ca ședințele de progres pe contractele de execuție să se desfășoare sâmbăta și duminica, în special la nivelul șantierelor din stațiunile turistice. Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, la finalul inspecției pe șantierele de pe bulevardul Aurel Vlaicu, a avut loc o întâlnire de lucru la nivelul Stației de Tratare Palas, la care, pe lângă reprezentanții RAJA SA și ai firmelor constructoare, au luat parte și Vergil Chițac – Primarul Municipiului Constanța și Silviu Coșa – Prefectul Județului Constanța.

În cadrul discuțiilor, accentul s-a pus pe necesitatea finalizării lucrărilor într-un timp cât mai scurt: “În Constanța avem mai multe șantiere deschise și trebuie să terminăm aceste investiții cât mai repede. Chiar dacă lucrările sunt în grafic, am luat decizia ca firmele constructoare să lucreze și în weekend, astfel încât să devansăm termenele de finalizare. Totodată, vom lua toate măsurile ca în perioada minivacanței de Paște și 1 Mai disconfortul creat conducătorilor auto, în zonele cu lucrări, să fie cât mai mic”, a declarat directorul general RAJA SA – Aurel Presură.

Din cauza gradului mare de deteriorare a vechilor conducte, tronsoane ce au o vechime apreciabilă, echipele din teren ale constructorilor depun un efort susținut pentru a realiza intervențiile fără a determina disfuncționalități majore în furnizarea apei și fără a afecta infrastructura edilitară existentă în teren (cabluri sau conducte pentru alte utilități). În aceste situații, de multe ori săpătura se realizează manual, ceea ce mărește perioada de execuție a unor etape din cadrul proiectelor. De asemenea, la finalizarea lucrărilor, constructorul are obligația de a finisa lucrările de terasament și de a aduce calea de rulare la starea inițială. Aceste procese sunt influențate la rândul lor de condițiile meteo. Chiar și în aceste situații, constructorii și-au asumat finalizarea contractelor într-un timp cât mai scurt, dar și continuarea lucrărilor în zilele de sâmbătă și duminică.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a specificat că va acorda o atenție deosebită modului în care se desfășoară aceste lucrări: “Începând de acum și până la finalizarea investițiilor, în fiecare sâmbătă vom fi pe aceste șantiere și vom monitoriza cu atenție stadiul proiectelor. Împreună cu RAJA SA și firmele constructoare am făcut un comandament de lucru, astfel încât să urmărim îndeaproape graficul de lucrări și să aplicăm cele mai bune soluții pentru a limita efectele nedorite ce produc perturbări de trafic în zonele afectate”.

,,Ne cerem scuze tuturor cetățenilor pentru disconfortul creat, atât la nivelul traficului cât și al ambientului, și îi asigurăm că RAJA SA, alături de Primăria municipiului Constanța, monitorizează desfășurarea lucrărilor, astfel încât acestea să respecte condițiile de calitate și să se încadreze în termenele stabilite prin contract. De asemenea, dorim să amintim constănțenilor că investițiile sunt realizate în beneficiul lor pe termen lung, prin realizarea acestora urmărindu-se îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calitatii apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.” transmit reprezentanții RAJA SA.

luni, 19 aprilie 2021801
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
mai mult...Ultima oră
13 mai 00:00Ultima orăÎn timp ce România e ASALTATĂ de TONE de gunoaie trimise de străini, CE anunță că vrea să reducă poluarea

Comisia Europeană a adoptat miercuri Planul de acțiune al UE, prin care se stabilește o viziune pentru 2050: o lume...53

13 mai 00:00Ultima orăElevii de clasa a VI-a susţin proba la Matematică şi Ştiinţele naturii din cadrul Evaluării naţionale74
13 mai 00:00Ultima orăOMS este în alertă: Varianta indiană a Sars-Cov-2 se răspândește vertiginos în întreaga lume196
13 mai 00:00Ultima orăDiagnosticul primit de Simona Halep, după accidentarea de la Roma

În actul secund, după aproape o oră de joc, la scorul de 3-3, Simona a acuzat dureri puternice la gamba stângă și...270

13 mai 08:21Ultima orăGuvernul modifică normele privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor756
12 mai 00:00Ultima orăMAE recomandă evitarea călătoriilor în Fâşia Gaza şi Ierusalim223
12 mai 23:45Ultima orăAccident rutier în Medgidia

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 12 mai a.c., în Medgidia, pe strada...1759

12 mai 00:00Ultima orăTenis: Simona Halep a anunţat că are ruptură musculară la gamba stângă427
12 mai 00:00Ultima orăStudenții unei universități din tară, primiți la examen doar dacă sunt vaccinați, testați sau au avut COVID515
12 mai 00:00Ultima orăO adolescentă a orbit temporar, după ce a încercat un truc de pe TikTok

O tânără, în vârstă de 21 de ani din Australia, s-a ales cu cicatrice grave şi orbire temporară, după ce a...692

12 mai 23:55Ultima orăTenis: Simona Halep a abandonat în turul al doilea, la Roma501
12 mai 00:00Ultima orăMinistrul Sănătăţii: S-ar putea ca niciodată să nu ştim câți români au decedat de COVID329
Vremea
12.8°12.8° - 14.4° joi, 13 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 84%
Vânt: 5.64 m/s
Presiune: 1009 milibari

Loto
6/4940312414347
5/4034291821422
joker5293814239
Horoscop
mai mult...SPSportRT
13 mai 00:00SportFotbal: Universitatea Craiova, calificată în finala Cupei României, după 2-2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Universitatea Craiova s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu formaţia...257

13 mai 00:50SportFotbal: Ianis Hagi a marcat un gol şi a obţinut un penalty pentru Rangers

Fotbalistul român Ianis Hagi a marcat un gol pentru Glasgow Rangers şi a obţinut un penalty în meciul pe care...356

13 mai 00:00SportFotbal: „UEFA nu poate rămâne pasivă“ în privinţa Super Ligii, spune preşedintele Ligii spaniole

"UEFA nu poate rămâne pasivă" în faţa proiectului Super Ligii, a declarat marţi preşedintele Ligii spaniole de...195

13 mai 00:00SportFotbal: Ibrahimovic, accidentat, va rata cel puţin două meciuri, anunţă clubul AC Milan

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, accidentat la genunchiul stâng duminică, cu câteva săptămâni înaintea...213

Local
13 mai 23:19LocalPrimăria a demarat procedurile pentru amenajarea PASARELEI PIETONALE în Poarta 6, în fața liceului Lucian Blaga

De atâția ani, mii de oameni și-au pus viața în pericol, s-au înregistrat multe accidente, unele dintre ele...664

13 mai 23:19LocalATENŢIE! De astăzi au fost introduse 16 noi sensuri unice în zona centrală a orașului

Arealul delimitat de străzile Poporului, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Mamaia a fost reconfigurat...1003

13 mai 23:19LocalPrimăria HÂRȘOVA înființează Consiliul de Administrație al SC CARSIUM EDIL SRL Hârșova

427

13 mai 23:18LocalUn cetățean britanic, oprit pe plaja dintre România şi Bulgaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un cetățean...673

13 mai 23:18LocalŢigarete de contrabandă, descoperite în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au descoperit la poarta de acces nr.5 în Portul...578

13 mai 23:18LocalAŢI VĂZUT ACEASTĂ PERSOANĂ? Sunaţi la Poliţie

Poliţiştii Postului de Poliție Independența au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei femei, ACHIM MIRELA, de...1336

13 mai 23:19LocalCampusul Henri Coandă, SUPRAVEGHEAT video cu peste 290 CAMERE

Mai multe străzi din Campusul Social „Henri Coandă”, administrat de RAEDPP Constanța, beneficiază de acum...549

13 mai 23:20LocalRadu Mazăre acuză statul că a comis "fraudă la extrădare"

Radu Mazăre a adus noi dovezi cu care speră să convingă judecătorii că nu a existat o cooperare reală intre...666

13 mai 23:20Local10.000 de PERECHI de ȘOSETE CONTRAFĂCUTE, descoperite de POLIŢIŞTI

598

Politică
13 mai 00:00PoliticăCamera Deputaţilor: Completurile cauzelor de apel - formate din doi judecători

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia completurile de judecată a cauzelor de apel...229

13 mai 00:00PoliticăSenat: Zi liberă plătită pentru vaccinare. Angajatorii care organizează centre de vaccinare, exoneraţi

Comisia de muncă a Senatului a acordat, miercuri, în unanimitate, raport favorabil propunerii legislative de...247

13 mai 00:00PoliticăCameră: Proiectul referitor la implementarea reţelelor 5G a primit raport de adoptare în comisii

194

Interviuri
16 mar 00:20InterviuriSă-i cunoaștem pe SUBPREFECȚII județului Constanța!

Secyl Suliman și Mihai Vîlcu sunt noii subprefecți ai județului Constanța. Aceștia au activat în mediul privat,...6797

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a acordat un interviu cotidianului Replica. Edilul a vorbit despre Regulamentul...53669

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

2431

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4087

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3932

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

5067

Monden
13 mai 00:00MondenAngelina Jolie și Irina Shayk, mămici de nota 10!

Sunt deja de nerecunoscut! Actriţa Angelina Jolie şi fotomodelul Irina Shayk au ieşit la plimbare cu fiicele lor,...257

13 mai 00:00MondenBrandon din Beverly Hills 90210, distrus de alcool şi marcat de iubirea pierdută

Cine şi-ar fi imaginat că băiatul cuminte din Beverly Hills 90210, care avea un cuvânt bun pentru toţi din jur şi...370

13 mai 00:00MondenNicole Scherzinger arată perfect la 42 de ani. Poze de la plajă

252

13 mai 00:00MondenDefilările de modă din Paris se reiau în luna iulie după o lungă pauză din cauza pandemiei

Defilările de modă se reiau la Paris începând cu luna iulie, odată cu relaxarea restricţiilor impuse de...190

13 mai 00:00MondenFlorence + The Machine, cantautoare a principalei piese de pe coloana sonoră a filmului "Cruella"

Trupa indie rock Florence + The Machine va interpreta "Call me Cruella", principala piesă de pe coloana sonoră a...195

13 mai 00:00MondenPrimele imagini ale noului film al lui Scorsese, „Killers of the Flower Moon“, dezvăluite de Apple TV

195

Mapamond
13 mai 00:00MapamondSilvio Berlusconi este din nou spitalizat

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost spitalizat din nou marţi pentru tratarea unor sechele în urma...208

13 mai 00:00MapamondCoronavirus: Germania îşi propune să demareze vaccinarea elevilor odată cu începerea şcolii

Germania are ca ţintă sfârşitul vacanţei de vară pentru a demara vaccinarea elevilor cu vârste între 12 şi 18...188

13 mai 00:00MapamondAtac într-o şcoală din Rusia: Un atacator a fost arestat şi al doilea a fost ucis de echipele de intervenţie

211

13 mai 00:00MapamondCoronavirus: Iranul a început producţia vaccinului său COV-Iran Barekat

Iranul a început marţi producţia în masă a vaccinului său anti-COVID-19 dezvoltat pe plan local, denumit COV-Iran...212

13 mai 00:00MapamondEurostat: În UE, femeile reprezintă aproximativ jumătate dintre angajaţii din domeniul ştiinţei şi tehnologiei

În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene există cel puţin tot atâtea femei ca şi bărbaţi în...225

13 mai 01:44MapamondPloaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv

529

Sănătate
13 mai 00:00SănătateMelissa officinalis sau balsamul de lămâie - ce este și ce beneficii are această plantă

Balsamul de lâmâie este o plantă aromatică ce provine din familia mentee. Aceasta crește în Europa, Africa de Sud...190

13 mai 00:00SănătateRetenția de apă: cauze și soluții eficiente

La persoanele sănătoase, retenția de apă este mai frecvent întâlnită la femei, fiind mai degrabă legată de...232

13 mai 00:00SănătateMajoritatea produselor din plastic alimentar perturbă sistemul endocrin

206

13 mai 00:00SănătateTop alimente care te îngrașă

Principalul motiv pentru care ne îngrășăm este, după cum se știe, consumul de calorii în exces. Cu toate acestea,...209

13 mai 01:20SănătateLeacuri pe bază de flori de liliac

Liliacul a înflorit deja însă ceea ce nu știai este că, pe lângă mirosul și aspectul plăcut al acestuia, te...202

13 mai 00:00SănătateKeratoza foliculară sau pilară: cauze, simptome, remedii

200

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT