REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ranfluarea vasului fundaţiei Sera va costa cel puţin 10.000 de euro, susţine directorul DGASPC

Ranfluarea vasului fundaţiei Sera va costa cel puţin 10.000 de euro, susţine directorul DGASPC

Replica API 15 octombrie 2021 | 00:00 1080

Operaţiunea de ranfluare a navei pe care urma să funcţioneze centrul itinerant pentru copiii cu dizabilităţi din Delta Dunării va costa cel puţin 10.000 de euro, a declarat directorul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din Tulcea, Gabriel Marinov.

Vasul, inaugurat luna trecută de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a fost legat la mal şi lăsat nesupravegheat mai mult timp, astfel că odată cu scăderea cotelor Dunării, acesta s-a înclinat şi apa a pătruns în interiorul lui.

"Mâine, la ora 11,00, o echipă de scafandri va încerca să inspecteze nava pentru a vedea ce anume pot izola şi ce pot goli cu pompele pe care le au la dispoziţie. Din câte am înţeles, vor fi vreo 20 de pompe care vor lucra minim 48 de ore pentru a extrage apa din vas", a spus Marinov.

El a apreciat că operaţiunea de ranfluare a navei ar putea dura chiar şi două săptămâni.

"Încercăm să o facem cu fonduri cât mai reduse, dar va sări de 10.000 de euro cu siguranţă", a susţinut directorul DGASPC, scrie Agerpres.

Marinov a precizat că suma va fi suportată din fondurile fundaţiei Sera, care a şi realizat proiectul privind amenajarea centrului itinerant pentru copiii cu dizabilităţi din Delta Dunării.

Fundaţia Sera selectează în această perioadă personalul pentru darea în folosinţă a navei şi DGASPC a finalizat selecţia celor 180 de beneficiari de servicii în acest centru.

"Până ce apa nu va fi extrasă din navă, până nu se vor estima pagubele, nu putem spune când va fi dat în funcţiune centrul, dar, personal, nu cred că va fi funcţional mai devreme de o lună şi jumătate. Că va fi pe apă într-o săptămână, o săptămână şi jumătate, e posibil, dar când vom putea renova tot ce s-a deteriorat, acest lucru depinde de alţi factori", a menţionat Marinov.

Potrivit primarului comunei Mahmudia, Ion Şerpescu, nava a fost mutată de pe locul central al falezei din satul reşedinţă de comună în ziua următoare inaugurării şi există semnale că din şalupa care deservea vasul ar fi dispărut mai multe bunuri.

Căpitănia Portului Tulcea a început o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele evenimentului.

Centrul itinerant a fost realizat printr-un proiect european cu un buget de circa 6 milioane de lei, care a inclus şi acordarea de subvenţii unor familii defavorizate din judeţul Tulcea.

Pe navă urmau să funcţioneze mai multe ateliere în care specialişti în logopedie şi kinetoterapeuţi să ofere servicii gratuite persoanelor din familii defavorizate din judeţ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
baieti destepti!au lasat pontonul legat pina a scazut dunarea si a cazutcu izda in balta.Cine plateste?sper ca trintorii ra la toate agentiile pline de puturos,anr,afdj,aia cu biosfera,primaria,etc!
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108