REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Rata creditelor neperformante a scăzut la 8,32%, în iunie

Rata creditelor neperformante a scăzut la 8,32%, în iunie

Replica API 30 august 2017 | 00:00 248

Rata creditelor neperformante s-a diminuat în iunie față de luna precedentă cu 0,72 puncte procentuale, la 8,32%, reiese din datele publicate de Banca Națională a României (BNR), scrie Agerpres.

Comparativ cu nivelul din mai 2016, aceasta a scăzut cu 2,98 puncte procentuale.

Conform sursei citate, numărul persoanelor fizice cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a crescut cu 1,1%, în iunie, comparativ cu luna precedentă, la 687.302.

Aceste persoane aveau restanțe în valoare de peste 8,05 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei și euro, respectiv 3,12 miliarde în lei și 3,28 miliarde lei în euro. În funcție de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,53 miliarde lei.

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna iunie 2017, se cifrează la 5,769 miliarde de lei, în scădere cu 5,27% față de suma raportată în mai 2017, iar restanțele la creditele în valută au coborât cu 2,7%, la 6,683 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naționale a României.

Totalul creditelor în lei atingea, în iunie, 136,7 miliarde de lei (cu 2,47% peste valoarea din luna precedentă), din care 59,67 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 72,7 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populație.

Creditele în valută totalizau 92,949 miliarde echivalent lei în iunie 2017 (cu 1,35% mai puțin față de mai 2017), din care 46,17 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenții economici și 43,97 miliarde de lei credite luate de populație.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108