REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

"RATC este folosită pentru a face campanie PSD, se încearcă falimentarea regiei"

"RATC este folosită pentru a face campanie PSD, se încearcă falimentarea regiei"

Replica API 6 februarie 2012 | 00:00 208

Maria Stavrositu crede că se urmează exemplul lui Sechelariu de la Bacău:

Maria Stavrositu crede că se urmează exemplul lui Sechelariu de la Bacău:

"De ani de zile, aceste regii satelit ale primăriei au fost folosite pentru a face campanie PSD. Motorina RATC se duce în campaniile electorale, iar angajaţii sunt folosiţi ca agenţi electorali", a declarat ieri deputata PDL Maria Stavrositu. Vorbind despre datele prezentate de colegul său Gheorghe Mocanu, membru BPL în organizaţia municipală, Stavrositu a pus problemele RATC pe seama fie a incompetenţei actualei conduceri, fie pe rea voinţă. Mocanu a spus că, potrivit documentelor pe care le deţine, RATC a consumat în 2008- 2009 peste 5.000 de litri de motorină trecute la cheltuieli cultural-sportive, combustibilul ajungând, de fapt, la PSD Constanţa, care s-a folosit de el în campanie, au dat de înţeles democrat-liberalii. De asemenea, RATC a eliberat câteva mii de abonamente gratuite în plus faţă de cele ce urmau a fi decontate, pedeliştii cerând organelor de anchetă să verifice ilegalităţile săvârşite în ultimii ani la această regie. Ca o concluzie, deputata Stavrositu a spus că, în opinia ei, se încearcă falimentarea intenţionată a RATC, pentru a fi apoi preluată de către apropiaţii PSD. "Nu pot să nu mă gândesc la matrapazlâcurile făcute în Bacău de Sechelariu (fost primar PSD- n.red.), când compania de transport public a fost intenţionat falimentată pentru a fi apoi preluată de mama lui Sechelariu. Avem indicii că şi aici există astfel de intenţii", a declarat Stavrositu.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108