REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Remus Cernea, epistolă către ministrul de Interne, pe tema Siliştea- Pungeşti

Remus Cernea, epistolă către ministrul de Interne, pe tema Siliştea- Pungeşti

Replica API 28 decembrie 2013 | 00:00 249

Deputatul independent Remus Cernea, apel către Ministrul Afacerilor Interne, pentru a ridica statutul de "zonă specială de siguranţă" în Siliştea-Pungeşti:

"Situaţia tensionată din zona Siliştea - Pungeşti a fost gestionată deplorabil de către autorităţile statului român, lucru care a atras îngrijorări şi investigaţii în plan intern dar şi la nivel internaţional. Au fost încălcate grav drepturile şi libertăţile individuale pentru cetăţenii din zonă. Deşi legile româneşti prevăd explicit acest lucru, autorităţile statului nu au făcut demersurile

necesare pentru a informa localnicii cu privire la explorarea/exploatarea gazelor de şist în zonă şi nu a existat o consultare a acestora.

Mai mult, atunci când consiliul local a dorit să iniţieze procedurile democratice de organizare a unui referendum local, prefectura a blocat acest demers, în mod profund imoral şi antidemocratic. Calea aleasă de către guvern a fost aceea a lipsei de transparenţă şi a utilizării disproporţionate a forţei împotriva propriilor cetăţeni.

Modul în care a fost preluat acel teren de către compania Chevron ridică mari semne de întrebare cu privire la legalitatea demersului. Protestele sunt, aşadar, cu atât mai îndreptăţile. Atacul jandarmeriei trimise la comandă politică, pe data de 2 decembrie, aproximativ la ora 4.30 în zorii zilei, va rămâne ca o pată ruşinoasă pe onoarea Jandarmeriei. Instituirea "Zonei speciale de siguranţă" în Siliştea-Pungeşti a dus la tensionarea suplimentară a situaţiei, sute de jandarmi şi politiţişti fiind dislocaţi în permanenţă în zonă.

Acum câteva zile un om a intrat în greva foamei în Bucureşti, fiind urmat de alte aproximativ 20 de persoane din zona Siliştea-Pungeşti. Pentru sănătatea şi viaţa acelor oameni aflaţi în greva foamei responsabilitatea este a guvernului care i-a tratat într-un mod abuziv, eludând procedurile democratice de informare, consultare şi dialog cu comunităţile locale prevăzute de lege în cazul unor exploatări industriale cu potenţial de impact ridicat asupra mediului.

Vă cer, pentru detensionarea situaţiei, să ridicaţi statutul de "zonă specială de siguranţă" în Siliştea-Pungeşti.

De asemenea, domnule ministru, în calitate de deputat, vă adresez

următoarele întrebări:

1. Care este temeiul legal pentru prezenţa unor efective importante de

jandarmi şi poliţişti în zona Siliştea-Pungeşti, din judeţul Vaslui,

în intervalul 14 octombrie 2013 - 1 ianuarie 2014?

2. Care este numărul de jandarmi şi de poliţişti dizlocat în zona

Siliştea-Pungeşti, din judeţul Vaslui, în intervalul de timp menţionat

mai sus, defalcat pe fiecare zi în parte?

3. De ce sunt intimidaţi cetăţenii din zonă prin menţinerea unor

efective masive de jandarmi şi prin patrularea la intervale de câteva

minute a unor maşini de poliţie pe străzile comunei?

4. Vă rog să precizaţi cheltuielile din banii publici implicate de

prezenţa acestor efective de jandarmi şi poliţişti în perimetrul

respectiv, defalcat pe fiecare zi în parte.

5. Vă rog să precizaţi dacă au fost iniţiate şi sunt în curs anchete

interne cu privire la brutalităţile comise de jandarmi împotriva

locuitorilor din zonă şi a protestatarilor care se opun

explorării/exploatării gazelor de şist în zonă.

6. Vă rog să precizaţi dacă au fost respectate, în intervalul

menţionat, condiţiile minime necesare pentru prezenţa jandarmilor

(hrană, apă, toalete publice).

7. Care este temeiul juridic în baza căruia jandarmii au intrat pe

terenul proprietate privată în care se afla tabăra protestatarilor

împotriva explorării/exploatării gazelor de şist?

8. Care este temeiul juridic în baza căruia jandarmii au intrat în

locuinţele oamenilor, proprietăţi private, în căutarea activiştilor de

mediu care au participat la protestele din zona Siliştea-Pungeşti?

9. La ce oră a început acţiunea jandarmilor şi poliţiştilor împotriva

protestatarilor din zona Siliştea-Pungeşti în data de 2 decembrie

2013?

10. De ce sunt oprite toate autovehiculele şi de ce sunt legitimaţi

toţi cetăţenii care vor să tranziteze zona?"

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108