REVOLTĂTOR! Ce au găsit comisarii ANPC la supermarketurile Mega Image
REVOLTĂTOR! Ce au găsit comisarii ANPC la supermarketurile Mega Image
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTrei supermarketuri Mega Image din judeţul Ilfov au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 55.000 de lei, ca urmare a deficienţelor constatate în zonele de legume - fructe, mezeluri - brânzeturi, mâncare gătită şi produse congelate, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat de presă transmis.
În data de 05.11.2021, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) a verificat respectarea prevederilor legale din domeniu, în zonele alimentare ale magazinelor Mega Image Jilava, Popești Leordeni și 1 Decembrie, județul Ilfov.
În urma controlului, au fost constatate următoarele deficiențe:
- comercializarea unor legume si fructe cu modificari organoleptice (consistenta moale, mucegai, lovituri mecanice)
- neinformarea consumatorilor privind interzicerea consumului cojii, în cazul citricelor cu coajă tratată
- în zona de gătire - utilizarea unor utilaje neigienizate cu resturi alimentare, urme de arsuri, rugină cu baia de prăjire folosită excesiv
- utilizarea, în spațiul de prezentare in vederea comercializarii a branzeturilor și mezelurilor a unor vitrine care prezenta rugină, zone exfoliate, insecte moarte și scurgeri de lichid provenit de la produsele alimentare expuse
- utilizarea unor agregate frigorifice și congelatoare neigienizate cu resturi alimentare, și resturi provenite din ambalaje
- utilizarea unor practici comerciale incorecte, fiind incus în prețul preparatelor din carne vrac și costul ambalajelor, prin cântărire
- nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor calde (minimum +60 grade Celsius)
- utilizarea unor sosuri neetichetate corespunzător, fără a se menționa data limită de consum
- utilizarea unor vitrine de comercializare produse congelate cu depuneri de gheață pe produse, neigienizate corespunzător, temperatura indicată mai mare decât cele menționate de producători pe ambalajele produselor,
În consecință, comisarii CPCMB au sancționat contravențional operatorul economic, cu amenzi în valoare de 55.000 lei și au dispus următoarele măsuri complementare:
- oprirea definitivă și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare cu deficiențe
- oprirea temporară de la prestarea serviciului în zonele legume-fructe, mezeluri-brânzeturi – Mega Image Popești Leordeni
- oprirea temporara de la prestarea serviciului în zonele legume-fructe, mezeluri-brânzeturi, congelate, grill – Mega Image 1 Decembrie
- propunerea suspendării activității unității pe o perioadă de la 0 la 6 luni - Mega Image Jilava.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News