REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

România a importat trandafiri în valoare de 16,68 milioane euro, în primele 11 luni ale anului trecut

România a importat trandafiri în valoare de 16,68 milioane euro, în primele 11 luni ale anului trecut

Replica API 14 februarie 2018 | 00:00 251

România este importator net de trandafiri în condiţiile în care, în primele 11 luni ale anului trecut, ţara a importat trandafiri în valoare de 16,68 milioane de euro şi a exportat trandafiri în valoare de 13,91 milioane euro, arată datele publicate marţi de Eurostat, scrie Agerpres.

În cazul Uniunii Europene, în primele zece luni ale lui 2017, exporturile de trandafiri ale statelor membre către ţările din afara UE s-au cifrat la 62 milioane de euro, iar importurile din afara UE au fost de zece ori mai mari - 624 milioane euro.

Olanda este principalul exportator de trandafiri în UE, cu 43 de milioane de euro în primele zece luni ale lui 2017, controlând 70% din totalul exporturilor în afara UE ale blocului comunitar, urmată de Lituania, 7 milioane de euro sau 11%, Germania, peste cinci milioane de euro sau 8% şi Letonia, sub cinci milioane de euro sau 7%.

Trandafirii din UE au ajuns în special în Rusia, 28 de milioane de euro sau 45% din totalul exporturilor în afara UE, şi Elveţia, 20 milioane de euro sau 31%, urmate de Norvegia, 4 milioane de euro sau 6%, şi Belarus 3 milioane de euro sau 5%.

De asemenea, Olanda a fost şi principalul importator de trandafiri din afara UE, 478 milioane euro în perioada ianuarie - octombrie 2017, sau 77% din totalul importurilor UE. Alţi importatori importanţi au fost Marea Britanie, 60 milioane euro sau 10%, urmată de Germania, 35 milioane euro sau 6%, şi Spania, 30 milioane euro sau 5%.

Jumătate din trandafirii importaţi de UE din afara blocului comunitar au venit din Kenya, 317 milioane de euro sau 51% din totalul de 624 milioane euro în ianuarie-octombrie 2017, urmată de Etiopia, 126 milioane euro sau 20%, şi Ecuador, 108 milioane euro sau 17%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108