REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Rusia: Bilanţul victimelor exploziei într-un bloc de locuinţe a urcat la 37 de morţi

Rusia: Bilanţul victimelor exploziei într-un bloc de locuinţe a urcat la 37 de morţi

Replica API 4 ianuarie 2019 | 00:00 298

Treizeci şi şapte de cadavre au fost scoase de sub dărâmăturile unui bloc de locuinţe prăbuşit parţial în această săptămână în Rusia, aparent din cauza unei explozii de gaze, au anunţat joi agenţiile de presă ruse, preluate de Reuters.

Explozia, produsă în primele ore ale zilei de 31 decembrie, a avariat 48 de apartamente într-o clădire de 10 etaje din oraşul industrial Magnitogorsk, la aproximativ 1.700 de km est de Moscova.

Bilanţul morţilor a crescut în mod progresiv în ultimele zile, în timp ce echipele de salvare se luptă cu gerul pentru a recupera oamenii prinşi sub dărâmături.

Până joi dimineaţă fuseseră identificate cadavrele a 22 din cei 37 de morţi, au anunţat agenţiile ruse, care citează filiala locală a Ministerului Situaţiilor de Urgenţă.

Comisia de Investigaţii a Rusiei, care anchetează crimele majore, a declarat că încă investighează cauza exactă a exploziei.

Potrivit comisiei, nu au fost găsite urme de explozivi la locul respectiv. Informaţiile iniţiale făceau referire la o explozie de gaze.

Exploziile de gaze sunt relativ frecvente în Rusia din cauza infrastructurii vechi şi a reglementărilor de siguranţă insuficiente în legătură cu utilizarea gazelor.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108