REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Rusia confirmă cel mai negru scenariu: A pus ochii pe Moldova - 'Aceşti ani au fost irosiţi. Sper că acum putem recupera oportunităţile ratate'

Rusia confirmă cel mai negru scenariu: A pus ochii pe Moldova - 'Aceşti ani au fost irosiţi. Sper că acum putem recupera oportunităţile ratate'

Replica API 21 noiembrie 2019 | 00:00 277

Premierul Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat miercuri că Moscova contează pe recuperarea oportunităţilor ratate în relaţiile cu Chişinăul. Declaraţia a fost făcută în timpul întrevederii sale cu premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, care se află alături de o importantă delegaţie guvernamentală în Rusia, informează Radio Chişinău şi agenţia de presă rusă TASS.

"Pe parcursul ultimilor ani, s-au ratat multe (oportunităţi). Vă spun sincer, nu sunt convins că acest lucru a fost în favoarea ţării voastre, că v-a adus anumite oportunităţi suplimentare. Dimpotrivă, mai degrabă aceşti ani au fost irosiţi. Sper că acum putem recupera oportunităţile ratate', a declarat Medvedev, informează agerpres.ro.

De asemenea, premierul rus şi-a exprimat speranţa că vizita delegaţiei guvernamentale de la Chişinău va îmbunătăţi relaţiile între Rusia şi Republica Moldova, prin impulsionarea cooperării în domeniile economice şi investiţionale, precum şi în probleme umanitare.

Dmitri Medevedev a subliniat că aceasta este prima vizită a unui premier al Republicii Moldova în Federaţia Rusă după şapte ani.

La rândul său, potrivit TASS, Chicu a declarat că vizita este legată nu doar de lipsa îndelungată a unui dialog şi de numărul mare de probleme adunate, ci şi de apropierea popoarelor celor două ţări şi de relaţiile "tradiţional prietenoase". Potrivit lui Ion Chicu, Rusia şi Republica Moldova au viziuni comune în domenii ce ţin de investiţii şi de politică socială.

Vicepremierul rus Dmitri Kozak a anunţat în urma întâlnirii pe care a avut-o la rândul său cu delegaţia guvernamentală de la Chişinău că Rusia va reveni la discuţiile despre reglementarea transnistreană după ce noul guvern al Republicii Moldova va deveni stabil. "Este nevoie de stabilitate politică. Atunci când acest guvern va avea o astfel de stabilitate şi de convingere politică în viitor, este destul de posibil să revenim la discutarea unei probleme atât de complicate, delicate şi învechite precum reglementarea din Transnistria", a spus Kozak.

Referitor la informaţiile apărute în presa de peste Prut conform cărora Chişinăul intenţiona să-i ceară Rusiei un împrumut de 300 de milioane de dolari pentru proiecte de infrastructură, în special pentru drumuri, Kozak a confirmat o astfel de cerere, dar a subliniat că în patru zile noul guvern nu poate obţine un acord pentru acordarea unui astfel de credit şi că Moscova doreşte să primească propuneri detaliate şi garanţii pentru restituirea unui astfel de credit.

Noul premier al Republicii Moldova, Ion Chicu, a întreprins miercuri o vizită la Moscova în fruntea unei importante delegaţii guvernamentale, la invitaţia omologului său rus, Dmitri Medvedev, aceasta fiind prima sa vizită în Rusia în calitate de premier. Din componenţa delegaţiei guvernului moldovean fac parte ministrul de externe, Aureliu Ciocoi, ministrul economiei şi al infrastructurii, Anatol Usatâi, ministrul agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului, Ion Perju, guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, precum şi preşedintele Consiliului de Administraţie al SA Moldovagaz, Vadim Ceban.

În acelaşi timp, şefa legislativului de la Chişinău, Zinaida Greceanîi, întreprinde o vizită la Sankt Petersburg pentru a participa la o reuniune a Adunării Interparlamentare a ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI). Din delegaţia Parlamentului Republicii Moldova la Sankt Petersburg mai fac parte socialiştii Vladimir Golovatiuc, Radu Mudreac, Gheorghi Para, precum şi deputatul PAS, Vladimir Bolea.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Noi poporu suntem adormiti in certuri, hotii, si tradari nepedepsite si plecari in emigratie. Si Dobrogea luceste frumos in ochii unora ... Manevrele la Marea Neagra ce rost au daca totul e bine? Dar continuam sa ne batem joc de constanta , Mangalia, Tulcea, etc.
2
0
@ Barca.....cat priveste Dobrogea , in mare parte bulgarii , nu o mai vor , cat timp le-am dat Cadrilateru inapoi . Cu toate ca etimologic , Dobrogea vine din limba slava bulgara . Bulgaria singura , nu ar putea anexa Dobrogea , decat cu ajutoru Rusiei .
2
0
Caut detectiv care sa mi gaseasca unul din elevii meditati de Werner. Premiul o exercutsie in Sibiu la cele 6 case!
4
4
Uraaa! Asa da, se face bine planul Klaus johannis ... Moldova la rusi, Ardealul la unguri si Dobrogea la bulgari ! Cate si mai cate realizari ale lui Werner Klaus .... tot inainte, sa alegem din nou pe cel care a sters datoriile istorice ale Germaniei !
9
8

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108