REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

S-a dat startul lucrărilor de construire a locuinţelor protejate

S-a dat startul lucrărilor de construire a locuinţelor protejate

Replica API 23 septembrie 2011 | 00:00 108

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa au organizat, ieri, în localităţile Topraisar şi Negru Vodă, o conferinţă de presă privind demararea lucrărilor de construire a celor 10 locuinţe protejate destinate adulţilor cu handicap.

Conform acestora, proiectul are ca obiectiv general "Crearea serviciului social de tip locuinţă protejată care să asigure o viaţă independentă unui numar de 60 adulţi cu handicap neuropsihic şi locomotor, proveniţi din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol şi din serviciile de protecţie a copilului", prin construirea a 10 locuinţe protejate, 4 în localitatea Topraisar şi 6 în Negru Vodă. Durata de implementare a proiectului este de 19 luni de la data semnării contractului de finanţare, respectiv 09.09.2010- 09.04.2012. Facem precizarea că respectivele locuinţe vor fi amenajate şi dotate conform standardelor specifice de calitate. Obiectivul proiectului este acela de a creşte abilităţile de comunicare pentru toţi beneficiarii. Valoarea totală a proiectului este 1.120 mii euro cu TVA, contribuţia BIRD fiind de 537,19 mii euro cu TVA, iar cea a Consiliului Judeţean Constanţa - 583,26 mii euro cu TVA.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108