REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Salariații au dreptul să lipsească până la 10 zile, în cazul unor urgențe în familie

Salariații au dreptul să lipsească până la 10 zile, în cazul unor urgențe în familie

A.V. 23 octombrie 2022 | 00:00 1576

Salariații au dreptul la noi zile libere începând de astăzi, 22 octombrie 2022. Potrivit noilor modificări ale Codului muncii, angajații pot cere zile libere în caz de urgență. Mai mult, pot beneficia de 5 zile libere în cazul în care trebuie să stea acasă pentru a îngriji o rudă bolnavă.

Angajații au drepturi noi începând de astăzi, odată cu modificarea Codului muncii și a Codului Administrativ, publicate în Monitorul Oficial. Așadar,
angajații pot lipsi de la muncă 10 zile dacă au urgențe în familie cauzate de boală sau de accident. Ulterior, angajatul și salariatul vor stabili de comun acord cum vor fi recuperate cele 10 zile de absență. Important de precizat, aceste zile libere pentru urgențele în familie nu vor afecta concediul de odihnă la care angajatorul are dreptul într-un an.

De asemenea, dacă aveți rude în îngrijire medicală, veți putea cere până la 5 zile libere și nici acestea nu vor fi incluse în concediul de odihnă anual. În plus, vor fi calculate ca vechime în muncă. Dacă angajatorul refuză să vă acorde aceste 5 zile libere, este pasibil de amendă între 4.000 și 8.000 lei.

O altă prevedere nou introdusă se referă la obligația angajatorului de a acorda concediu paternal la solicitarea scrisă a salariatului.

Alte drepturi se referă la posibilitatea de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură salariatului condiții de muncă mai bune, după ce și-a încheiat perioada de probă.

Nu în ultimul rând, dacă vreți să vă suplimentați veniturile, veți putea lua un al doilea loc de muncă, în baza unui contract individual de muncă, atât timp cât programul celor două servicii nu se suprapune.

Orice angajat are dreptul de a munci la angajatori diferiți și niciun angajator nu are voie să aplice un tratament nefavorabil din această cauză. Apar prevederi noi și în legătură cu funcționarii publici, care vor lucra de acasă până la 5 zile pe lună. Este vorba despre cei care au copii cu vârsta de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude sau dacă starea de sănătate nu le permite să mearga fizic la serviciu. În timpul în care lucrează de acasă, funcționarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, mai puțin de sporul pentru munca în condiții periculoase sau vătămătoare, conform digi24.ro


Noile prevederi din Codul muncii


În ce condiții se acordă 10 zile libere în caz de urgență

    se acordă pentru urgențe de familie cauzate de boală sau de accident
    angajatul trebuie să anunțe angajatorul înainte de a lipsi de la serviciu
    nu vor fi considerate zile de concediu se recupereză

În ce condiții se acordă 5 zile libere drept concediu de îngrijitor

    pentru îngrijirea unei rude cu probleme medicale
    pentru îngrijirea unei persoane cu probleme medicale din gospodărie
    nu se consideră concediu de odihnă
    pentru neacordare, angajatorul poate fi amendat cu 4.000-8.000 lei

Alte prevederi

    posibilitatea de a solicita trecerea pe un post vacant care asigură condiții mai bune de muncă
    posibilitatea de a lucra la angajatori diferiți
    obligația angajatorului de a acorda concediu paternal

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Citeste legea nu ce scrie in titlul de la replica. Lipsesti de la munca numa dupa ce te pui de acord cu angajatorul cand recuperezi zilele lipsite.numai cititi doar titlul si trageti concluzii. Ambele parti au DREPTURI SI OBLIGATII.atat angajatul cat si angajatorul.
1
0
angajatii au dfrepturi si antreprenorii obligatii, ala sa lipseasca cand are probleme, cine ii tine locul? inchiem afacerea? stati acasa cu probleme voastra , sa va dea statul bani, sa faci legi pe banii altuia e usor
2
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212