REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Şapte oraşe britanice, finaliste pentru găzduirea următoarei ediţii Eurovision în numele Ucrainei

Şapte oraşe britanice, finaliste pentru găzduirea următoarei ediţii Eurovision în numele Ucrainei

Replica API 15 august 2022 | 00:00 1039

Şapte oraşe britanice sunt finaliste în procesul de selecţie a gazdei următoarei ediţii a Eurovision care, din cauza invaziei ruse, va fi desfăşurată în Marea Britanie în numele Ucrainei, a anunţat BBC, preluat de AFP.

Cele şapte finaliste care şi-au exprimat dorinţa de a găzdui celebrul concurs sunt: Birmingham, Glasgow, Leeds, Liverpool, Manchester, Newcastle şi Sheffield. Alte oraşe candidate, printre care Londra şi Belfast, nu au fost selectate, scrie Agerpres.

Decizia va fi anunţată în toamnă.

Regatul Unit nu a mai fosta gazda Eurovision din 1998, când concursul s-a desfăşurat la Birmingham, oraş situat în centrul Angliei. De-a lungul timpului, Marea Britanie a fost gazda acestei competiţii muzicale de opt ori.

După ce a obţinut primul loc, o victorie simbolică, la ediţia din mai de la Torino, Ucraina a contestat iniţial decizia organizatorilor de a-i retrage dreptul de a găzdui cea de-a 67-a ediţie din motive de securitate.

În iunie, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (UER) a estimat că nu sunt întrunite condiţiile de securitate astfel încât Ucraina să organizeze concursul şi că a lansat negocieri cu Regatul Unit, al cărei reprezentant a ieşit pe locul al doilea.

Pe 25 iulie, UER a anunţat încheierea unui acord cu guvernul britanic astfel încât concursul să fie organizat de BBC, într-o versiune în care Ucraina va avea un loc de cinste.

Regatul Unit şi-a arătat susţinerea pentru liderii de la Kiev de la începutul invaziei ruse impunând Moscovei sancţiuni economice fără precedent şi furnizând arme letale armatei ucrainene. Prim-ministrul Boris Johnson a menţinut un contact apropiat cu preşedintele Volodimir Zelenski, pe care l-a vizitat de două ori de la începutul noii ofensive ruse în luna februarie.

Una dintre marile favorite ale competiţiei, Kalush Orchestra a câştigat în luna mai finala concursului cu melodia ''Stefania'', care combină hip-hopul cu muzica tradiţională, o victorie care simbolizează rezistenţa ucraineană în faţa războiului, precum şi solidaritatea populară europeană.

Britanicul Sam Ryder, interpretul melodiei ''Space Man'', a ieşit pe locul al doilea, un rezultat nesperat pentru britanici care, în ultimii ani, s-au aflat pe ultimele locuri, iar la ediţia din 2021 nu au obţinut niciun punct.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108