SCANDAL ÎN BARUL MONTE CARLO DIN CAUZA UNEI FETE
Doi bărbați de aproximativ 40 de ani s-au luat la ceartă din cauza unei fete, într-un bar din Eforie. Disputa s-a încheiat la spital pentru unul dintre ei, iar pentru celălalt la poliție. Marius Bazgu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, după ce pe fondul unei stări conflictuale spontane și al consumului de băuturi alcoolice și al înjurăturilor și amenințărilor la integritatea corporală, i-a aplicat persoanei mai multe lovituri cu o sticlă la nivelul capului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.
Cum s-au petrecut faptele
Totul a avut loc în barul Monte Carlo din Eforie, pe fondul unui conflict spontan izbucnit din cauza prietenei inculpatului care în trecut avusese o legătură amoroasă cu victima. Incidentul a avut loc în jurul orei 3:30 dimineața, conform imaginilor de pe camerele de supraveghere din bar. Acestea l-au surprins pe Marius Bazgu atacând victima cu o sticlă de whisky, lovind-o de mai multe ori în zona capului, persoana vătămată căzând la sol, loc unde inculpatul a continuat să lovească persoana vătămată până când inculpatul a fost îndepărtat de martorii prezenți la fața locului.
Inculpatul și-a recunoscut fapta
Inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care a declarat că le cunoaște, și le însușește și nu a solicitat administrarea altor probe.
Ce a spus instanța
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă că inculpatul se face vinovat de infracțiunea ce i se reține în sarcină, acesta fiind parțial sincer, dar cu ocazia judecății a dat dovadă de sinceritate și a recunoscut integral acuzațiile ce i s-au adus. Intenția de a ucide se deduce cu claritate din modul în care inculpatul a acționat și nu de elementele exterioare, precum că ar fi fost jignit, amenințat, lovit, deci concluzionăm că nu este justificată motivația inculpatului că ar fi vătămat-o corporal și nu că ar fi urmărit să o ucidă pe victimă. Comportarea victimei nu poate fi invocată în favoarea inculpatului.
Instanța a decis condamnarea lui Marius Bazgu la 4 ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentative la omor. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
Virgil STOIAN

omoare de tot asa scapam de 2 scursuri deodata!!
Autoritățile spaniole au stabilit ziua în care va fi eutanasiat românul Marian Eugen Sabău, supranumit "pistolarul...357
Hornbach Centrala SRL și-a întins antenele și la Constanța după ce, în urmă cu ceva timp a demarat procedurile...3394
În cadrul conferinței de presă realizate cu prilejul sărbătoririi zilei de 15 august, primarul Municipiului...2111
Laurențiu Cotan și Daniel Vîlcu au fost condamnați la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru...626


ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 4.23 m/s
Presiune: 1009 milibari

David Popovici s-a calificat vineri seara în finala probei de 100 m liber, de la Campionatul European de natație de la...272
UEFA a anunţat, vineri, că Thibaut Courtois, Karim Benzema şi Kevin de Bruyne sunt top 3 fotbalişti nominalizaţi...316
Meciul dintre Simona Halep și Coco Gauff este primul de pe arena centrală și va avea loc de la ora 20:00 (ora...480
David Popovici s-a calificat vineri pe primul loc în semifinalele probei de 100 m liber la Campionatul European de...380


CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...466
Vineri, 12 august a.c., pe drumurile naționale din sudul litoralului sunt înregistrate valori ridicate de trafic, pe...741
La data de 11 august a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au desfășurat acțiuni pe linia modului...403
La data de 11 august a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au...355
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...184
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...188
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...150
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...216
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3533
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2797
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5325
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4149
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...155
Artiştii din distribuţia ''Grease the Musical'', care se joacă în West End, Londra, au dedicat spectacolele din...148
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...605
Florin Salam a ajuns la spital miercuri noapte. Artistul a fost testat și confirmat pozitiv cu COVID-19. În aceste...3347
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...641
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...439
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...404
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...622
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...163
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...174
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...417
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...455
Multi barbati ai in cap aceleasi chestii ca in intestinul gros. Cand ii trece o basina, o dau pe gura sau pe cur dupa nimereala,ca gandire de unde? Daca basina nu iese pe nicaieri,atunci asa zisii barbati devin violenti si periculosi pentru societate.