REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Scurgeri de apă radioactivă la Cernavodă

Scurgeri de apă radioactivă la Cernavodă

Replica API 3 iulie 2013 | 00:00 181

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită marţi, 2 iulie, la ora 5.00, în mod controlat din cauza depistării, în cursul inspecţiilor de rutină, a unor mici pierderi de apă grea în clădirea reactorului, a anunţat Societatea Naţională Nuclearelectrica. "Toate sistemele au funcţionat conform proiectului, Unitatea se află în stare sigură, iar personalul de specialitate efectuează investigaţii în vederea depistării cauzelor şi stabilirii soluţiilor de remediere. Nu există nici un impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător", se spune în comunicat. Potrivit lui Alexandru Rodna, consilier Ciclu Combustibil la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, şi responsabil cu protecţia radioactivă la Cernavodă, apa grea este radioctivă însă, cel mai probabil, nu există un pericol pentru angajaţii centralei întrucât ar fi fost anunţat. "Categoric, da. Apa este radioactivă însă depinde foarte mult de unde s-a scurs pentru că gradul ei de radioactivitate depinde de provenienţa ei. Dacă pică din moderatori atunci este foarte radioactivă, dacă e din primar, atunci este de 30 de ori mai puţin radioactivă. Dacă nu am fost anunţat până acum, şi nu am fost, înseamnă că nu e ceva grav", a declarat Rodna, pentru economica.net. Reactorul nu poate fi repus imediat în funcţiune mai devreme peste 30 de ore.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108