REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.3° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Senatorul Popa, la prima şedinţă în Constanţa, de când e membru ALDE: 'Aici a considerat partidul că e nevoie de mine'

Senatorul Popa, la prima şedinţă în Constanţa, de când e membru ALDE: 'Aici a considerat partidul că e nevoie de mine'

Replica API 7 iulie 2018 | 00:44 363

Şedinţă a Biroului Permanent Teritorial la ALDE Constanţa, joi, 5 iulie. A fost prezentat, cu această ocazie, un nou membru, şi nu unul oarecare, ci senatorul Ion Popa.

Senatorul, demisionar din PNL în data de 13 iunie, după 16 ani în rândurile liberalilor, s-a alăturat ALDE, mărturisind, pentru "Replica", faptul că se află la Constanţa pentru că "aici a considerat partidul că este nevoie de mine, având în vedere şi backgroundul meu atât din punct de vedere al activităţii organizatorice de partid, dar şi experienţa pe partea de administraţie".

Chestionat dacă urmează să preia organizaţia municipală, Ion Popa a declarat că nu se pune problema, întrucât noul preşedinte interimar (Gabriel Daraban - n.r.), deşi de puţin timp membru de partid, a început să "mişte lucrurile". "Vin să întăresc organizaţia, mai ales că urmează două examene importante şi va trebui să demonstrăm (europarlamentarele şi alegerile prezidenţiale - n.r.)", a precizat Popa. Senatorul spune că abia joi a fost prezentat formal în organizaţie, dar că de la momentul înscrierii sale în ALDe şi până în prezent a luat legătura cu cei din teritoriu şi s-a familiarizat cu organizaţia.

"Voi deschide la Constanţa şi un cabinet parlamentar, dar din experienţa mea vă spun că cel mai eficient este să merg în teritoriu, să mă întâlnesc cu oamenii şi să le aflu problemele. Altfel, e mai greu pentru ei să vină la un cabinet parlamentar. Însă îl voi deschide, va funcţiona şi ca un sediu de partid, pentru a mă identifica cu partidul", a declarat Ion Popa. Făcând o comparaţie cu Argeş, de unde provine, Popa a comentat că judeţul Constanţa are mai puţine unităţi administrativ-teritoriale, deci şi mai puţine organizaţii ca număr, iar din acest punct de vedere situaţia poate fi mai uşor de gestionat. "Administrativ, la Constanţa, ca municipiu, categoric că mai sunt multe lucruri de făcut. Am venit de-a lungul anilor în oraşul Constanţa şi am observat evoluţia, dar la momentul potrivit vom prezenta şi astfel de aspecte, dar şi ce soluţii propunem noi, având în vedere că ne vom pregăti şi pentru alegerile din 2020. În judeţ, desigur, fiecare localitate are specificul ei", a afirmat Popa.

Întrebat dacă alianţa cu PSD nu va însemna un impediment în prezentarea lucrurilor mai puţin bune din municipiul Constanţa, Popa a declarat: "Suntem în alianţă şi ţinem cont de asta, dar am experienţă în gestionarea situaţiilor sensibile".

A.C.

Vezi şi:

https://www.replicaonline.ro/senatorul-care-a-trecut-de-la-pnl-la-alde-se-muta-la-constanta-cu-tot-cu-cabinet-parlamentar-359358/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un experiment trist. Sa nu gasesti un lider la Constanta? Unde sunt constantenii nostri faimosi? Ce rusine, ce dezastru!
2
0
domnule senator,de 30 ani tot mergeti in teritoriu, culmea, sa aflati problemele oamenilor. imi imaginez cam cat timp va trebuie sa le si rezolvati...
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108