REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Sesiune de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri

Sesiune de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri

Replica API 16 noiembrie 2013 | 00:00 341

Voluntari

Voluntari

Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa va iniţia o sesiune de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri destinată voluntarilor antidrog, în scopul creşterii rolului societăţii civile în dezvoltarea şi implementarea politicii în domeniul drogurilor. Formarea, având denumirea Informat. Dispus. Capabil, se va realiza de către specialişti ai Agenţiei Naţionale Antidrog şi va însuma 40 ore de învăţare, pe parcursul a 5 zile, tema acesteia fiind formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri. Sesiunea de formare va avea loc în perioada 14 - 23 noiembrie şi va fi susţinută de doi specialişti ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa. La sesiunea de formare vor participa 20 de voluntari, care ulterior vor desfăşura activităţi de prevenire a consumului de droguri în judeţul Constanţa, alături de specialiştii Centrului. Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe a voluntarilor cu privire la influenţa drogurilor legale şi ilegale asupra consumatorilor, aceştia fiind familiarizaţi cu aspecte precum: principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, noţiuni utilizate în domeniul drogurilor, semnele consumului de droguri, cadru legal şi sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri în România, noţiuni şi concepte utilizate în prevenirea consumului de droguri (factori de risc şi protecţie, campanii de prevenire, prevenirea în mediul şcolar etc.), fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive, tehnici şi metode de comunicare etc. Activitatea de voluntariat în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog se desfăşoară cu respectarea următoarelor principii: participarea ca voluntar pe baza consimţământului liber exprimat; implicarea activă a voluntarului în viaţă comunităţii; desfăşurarea voluntariatului cu excluderea oricărei contraprestaţii materiale din partea beneficiarului activităţii; recrutarea voluntarilor pe baza egalităţii şanselor, fără discriminare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108