REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Sevil Shhaideh TRIMISĂ în JUDECATĂ alături de alte persoane, în dosarul Belina!

Sevil Shhaideh TRIMISĂ în JUDECATĂ alături de alte persoane, în dosarul Belina!

Replica API 28 iunie 2018 | 00:36 214

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, mai multor persoane, fiind vorba de Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), Stoian Ionela (fostă Vasile), la data faptei director în cadrul M.D.R.A.P, Gâdea Adrian Ionuț, la data faptei președinte al C.J. Teleorman, Gheorghiu Mariana Sanda, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria și Guşă Rodica, asistent registrator în cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale. Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. Concret, spun procurorii, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, au mai notat procurorii. Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce privește transferul, aspecte ce au fost ignorate. La rândul său, în aceeași perioadă, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela, în calitate de director la M.D.R.A.P. - Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reţinută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh. Concret, inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că: nu a întocmit note referitoare la observațiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (ministerul Justiției și cel al Finanțelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false M.F.P. și M.J. referitor la contactele de închiriere deja existente. De menționat că, anterior acestor demersuri, suprafețe din Insula Belina și Brațul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private și unei persoane. Pentru a nu atrage atenția administrației publice centrale cu privire la existența unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina și Brațul Pavel, s-a dorit obținerea unor extrase de carte funciară "curate", în care să nu apară contractele de închiriere având ca părți Administrația Apele Române (A.N.A.R) și firma respectivă. Această activitate a fost coordonată de inculpatul Gâdea Ionuţ, la data faptei președinte al C.J. Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale "Apele Române" avizarea favorabilă a transferului menționat, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi, care nu mai prevedeau contractele de închiriere, şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ce prejudicii spun procurorii că au fost aduse statului român

Sub pretextul îndreptării unei erori materiale, au explicat procurorii, inculpatele Gheorghiu Mariana Sanda și Gușă Rodica, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au întocmit si semnat acte pe baza cărora să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată. De asemenea, în rechizitoriu se mai arată că, în perioada iunie 2013 – septembrie 2013, inculpatul Gâdea Ionuţ a ajutat la fapta prevăzută de legea penală reţinută în sarcina inculpatei Sevil Shhaideh, prin aceea că: a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul Insulei Belina şi Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând, în mod vădit contrar legii, legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va numi H.G. 943/2013, având cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, a trimis neoficial către M.D.R.A.P. documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate şi în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu județean. În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfințea trecerea Insulei Belina şi a Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, în calitate de preşedinte al C.J. Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman pe de o parte și o societate comercială și o altă persoană pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean. Prin infracţiunile săvârşite de către inculpaţii Sevil Shhaideh, Gâdea Adrian Ionuţ şi Stoian (fostă Vasile) Ionela s-au cauzat următoarele prejudicii: un prejudiciu statului român de: 3.237.800 lei , reprezentând valoarea totală a celor două bunuri (Insula Belina și Brațul Pavel) ieşite din patrimoniul statului român, 248.126,334 lei (echivalent a 50 % din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de bugetul de stat în perioada 16 ianuarie 2014 - 23.04.2018 și un prejudiciu Administraţiei Naţionale "Apele Române" de 248.126,334 lei, echivalent a 50% din suma provenită din cele trei contracte de închiriere care trebuia încasată de această instituție în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilelor. Corelativ, judeţul Teleorman a obţinut un folos patrimonial de 3.237.800 lei, cât reprezintă valoarea totală a celor două bunuri imobile intrate în patrimoniul lui şi un folos patrimonial în cuantum de 496.252,668 lei, echivalentul sumei provenind din contractele de închiriere, sarcini ale imobilelor. În vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților Sevil Shhaideh, Stoian (fostă Vasile) Ionela și Gâdea Adrian-Ionuţ. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti. Față de numita Plumb Rovana, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice, procurorii au solicitat încuviințare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Prin hotărâre adoptată în plen, Camera Deputaților a hotărât să nu ceară urmărirea penală a deputatei, prin urmare, față de aceasta s-a dispus clasare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
corveta asta a lui dracnea si cu alta balcaza, rovana plumb, naspetele astea doua i-au facut acte in regula lui dracnea ca teldrum sa poata intra in posesia insulei Belina si a bratului Pavel din Dunare. Acum cu codul penal si legile justitiei comandate de dracnea lui nicolicea, si florin ciordache tocmai asta urmareste dracnea: Sa-si scape toate slugile penale de LEGE si PUSCARIE! Sa nu-I lasam, sa ne urcam toata tara cu picioarele pe-o adunatura de HOTI. Suntem mai multi sim ai tari decat HOTI!
0
0
Sirianul este ff fericit CA scapa de un butoi cu osinza,de femeie-barbat,deci e ff bine ,dar s-o ia si PE Vaca AIA de baba,mama ei,care PE linga pensia nesimtita PE care o are,Mai is si o Granada de bani de la teatru,post,care putea sa-l aibe,un tinar,care are nevoie de servici.Dar nu Mai este loc,din cauza,,,pilelor,,deja super bogate,si de 90de Ani lipite de scaun,
7
0
Turcii sunt escroci. Pe unde am intalnit turci am intalnit talhari.
2
0
ramine sirianul fara a doua nevasta
3
0
Nicio panarama din PSD-ALDE care nu este puscariabil ! Astia vor face guverne la Jilava si Targsor , daca nu vine la putere unul cu sange in instalatie si care sa aplice temeinic solutia chinezeasca , adica un plumb sanatos in ceafa ...
2
0
sa o lege pe viata alaturi di puscariasul si dictatorul draknea care si-au batut joc de romani. la puscarie , pe viata, ptr inalta tradare
11
2
Sa le ceara statu banii. Au vrut sa prejudicieze statul Roman cu milioane de euro. Au reusit, s au bucurat o perioada de fructul actiitatii infractionale, acum sa aduca banii de acasa cei cu putere de semnatura. Sa nu fie pedepsit beneficiarul real al smenariei ci cei care au semnat la prosteala.
17
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108