REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Şiraguri de diamante brute, smaralde şi rubine, de vânzare la Pavilionul Expoziţional

Şiraguri de diamante brute, smaralde şi rubine, de vânzare la Pavilionul Expoziţional

Replica API 11 august 2012 | 00:00 300

Cel mai scump exponat - un tanzanit care valorează 2.300 de euro

Cel mai scump exponat - un tanzanit care valorează 2.300 de euro

Începând cu data de 10 şi până pe 12 august, Pavilionul Expoziţional din Constanţa găzduieşte standuri dedicate pietrelor preţioase, semipreţioase, cristale de tot felul, de toate mărimile şi culorile, de pe întreg Pământul. Programul de vizitare este între orele 11.00 - 21.00, iar doritorii pot cumpăra în voie rubine, smarlade, pietre semipreţioase, diamante neşlefuite, bijuterii - unele dintre ele unicat, obiecte decorative. Vineri, prima zi a expoziţiei, a fost o încântare, pe la standuri trecând o sumedenie de doamne şi domnişoare, comercianţii fiind mai mult decât încântaţi de vânzări, explicând cu răbdare fiecare cristal ce proprietăţi are. "Fiecare cristal se potriveşte unui anumit tip de om, are proprietăţi şi energii care ajută, vindecă şi dă stări de bine", conturează, o expozantă, magia pietrelor. "Clienţi sunt o grămadă, acum depinde şi de câţi bani au în buzunar. Am vândut ceva şi sperăm să vindem în continuare", ne-a declarat un alt expozant. O doamnă, trecută de a doua tinereţe, privea, în tot acest timp, cu interes către un colier din smarald "Dacă aş avea bani, mi l-aş achiziţiona, dar la pensia mea nu pot decât să mă uit", a declarat aceasta. 2 standuri mai încolo o fetiţă îşi trăgea mama de mânecă: "Eu îmi doresc asta!", exclama fata. Gusturile, deloc rele, ne-au dus cu privirea înspre un inel superb cu rubin. Preţul: 4 milioane, cu tot cu discount."Pietrele sunt din Rusia şi sunt prelucrate în Ucraina", ne-a declarat expozanta arătând înspre frumoasele bijuterii. Într-adevăr, erau foarte frumos lucrate, iar grija pentru detalii era una absolut magnifică. Fie că doriţi să oferiţi ochilor o plăcere, fie că sunteţi dornici să cumpăraţi ceva, la "Mineral Expo", găsiţi de toate: minerale de la Roşia Montana, Ocna de Fier, Oraviţa, din Rusia, SUA, India, Tanzania, Chile etc., cu preţuri accesibile în cazul brăţărilor cu safire, rubine şi diamante neşlefuite (80 - 300 de lei), dar şi şiraguri de pietre preţioase care valorează peste 1.500 de euro.

Oana MUŞAT

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108