REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

SITUAȚIA CORONAVIRUS la Constanța: persoane sub supraveghere! Unde sunt spațiile de carantină

SITUAȚIA CORONAVIRUS la Constanța: persoane sub supraveghere! Unde sunt spațiile de carantină

Replica API 25 februarie 2020 | 17:46 444

În contextul alertei privind Coronavirusul, menționăm că, în Italia se află una din cele mai mari comunități de români din diaspora. De asemenea, alți români din Italia au intrat în țară în ultimele zile cu mașinile personale sau cu microbuze. Până la această oră nu s-a înregistrat niciun caz de coronavirus în România. Raed Arafat a declarat că nu există vaccin pentru coronavirus şi că sunt puţine şanse ca România să fie evitată de virusul ucigaş.

Astfel, la nivelul județului Constanța deja au început să se ia măsuri.

Astfel, primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a constituit în dimineața zilei de luni, grupul de lucru ce va coordona măsurile luate pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus, COVID-19. Din echipă fac parte reprezentanți ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, ai Direcției Generale de Asistență Socială, ai Direcției Administrative, ai CT Bus și ai Poliției Locale Constanța, fiind făcută mențiunea că nu există niciun caz, până la acest moment, de îmbolnăvire cu noul coronavirus în municipiul Constanța.

Acest lucru a fost confirmat și de către reprezentanții DSP Constanța, care au menționat că nu există nici persoane suspecte. Însă, 28 de persoane sunt sub supraveghere, la domiciliu.

Totodată, menționăm că a fost constituit un grup de lucru activ, care se va afla sub coordonarea Direcției de Sănătate Publică Constanța, cu rol de prevenție, intervenție și comunicare a situației în timp real. Din acest grup de lucru mai fac parte: ISU Constanța, SAJ Constanța, UPU Constanța, SJ Constanța, Spitalul Militar Constanța, Spitalul CFR Constanța, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, Spitalul Municipal Mangalia, Spitalul Municipal Medgidia, Spitalul Orășenesc Cernavodă, Spitalul Orășenesc Hârșova, IPJ Constanța, Garda de Coastă, IJJ Constanța, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis” Constanța, Comandamentul Flotei, Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”, Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța, CJ Constanța.

”Considerăm oportune măsurile preventive stabilite, având în vedere că județul Constanța are o specificitate aparte, cu cinci puncte de trecere a frontierei la granița cu Bulgaria, cu patru porturi maritime cu tranzit crescut, în care acostează nave din toată lumea, cu membri ai echipajelor care provin de pe toate continentele și un aeroport international. Vorbim, în prezent, de acțiuni de prevenție absolut normale, cu proceduri standard ratificate oficial la nivelul Uniunii Europene. Scopul acestor măsuri nu este acela de a induce panică, ci unul strict de control și limitare a unei situații de risc. Facem apel către toți cetățenii care prezintă simptome ce pot fi asociate cu prezența Coronavirusului și vin din zonele de risc, să apeleze numărul de urgență 112. De asemenea, îi rugăm pe toți, de la mic la mare, să respecte un minim set de reguli, extrem de important împotriva îmbolnăvirilor, care a fost făcut public și de Ministerul Sănătății”, au transmis reprezentanții Prefecturii.

La nivelul județului Constanța au fost identificate 3 spații, care vor fi amenajate pentru carantinare. Potrivit informațiilor noastre, acestea sunt amplasate în UAT Eforie, fiind vorba, momentan, de 150 de paturi.

În cursul zilei de marți, 25 februarie, apăruse informația conform căreia, un caz de Corobavirus ar fi fost confirmat la București. Însp, autoritățile neagă.

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
tot la saraciile din eforie duceti ciumatii? Ce va mai place sa fiti manipulati!
1
0
Mai L.I., ce este Corobavirus? Ultima fraza? Tot Spiru i terminat si tu sau Saguna?
1
0
vine tiganimea cersetoare,boschetarimea,panaramele,zidarii,faiantarii,electricienii piriti umpluti de virusi!
4
1
venim acasa , sa scapam de virusul italian il donam si plecam iar!
7
1
restrictii la granita, nu se intra si nu se iese, asta e solutia
17
1
Inchideti granita
14
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108