REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Spulberat de un BMW: un poliţist de la Rutieră are coloana făcută praf

Spulberat de un BMW: un poliţist de la Rutieră are coloana făcută praf

Replica API 18 iulie 2011 | 00:00 224

Detaşat de la Brăila pe litoral, a ajuns în stare critică la spital

Detaşat de la Brăila pe litoral, a ajuns în stare critică la spital

Poliţiştii de la Rutiera Constanţa sunt în stare de şoc. Un detaşat de la Brăila a fost rănit grav în timp ce se afla în misiune, pe DN 22 C, unde asigura fluidizarea traficului între Medgidia-Castelu. Agentul brăilean, Cristian Georgian Dobrilă, a fost lovit în plin de un BMW condus de constănţeanul Daniel Laurenţiu Angelescu, în vârstă de 28 de ani. Rutieristul conducea regulamentar motocicleta Poliţiei, iar oamenii legii nu reuşiseră aseară, nici până la orele 23.00, să afle exact cum a fost posibil accidentul. "Şoferul de pe BMW este în audieri şi nu descâlcim şirul evenimentului", au spus reprezentanţii Rutierei. De altfel, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, Constantin Dancu, s-a deplasat la Spitalul Judeţean Constanţa, alături de şeful IPJ, Valentin Burlacu, precum şi adjunctul Adrian Rapotan, având în vedere că starea lui Cristian Dobrilă este extrem de gravă. "Este la Terapie Intensivă, este examinat, este prematur să ne pronunţăm. Nu vă pot confirma dacă se ia sau nu în calcul transportarea agentului la Bucureşti, cu elicopterul SMURD", a declarat Adrian Rapotan, adjunctul şefului IPJ Constanţa. Cadrele medicale însă au luat decizia: pacientul va fi transferat în Capitală, luni, întrucât duminică nu a fost posibil, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, care nu au permis elicopterului să efectueze zborul. Între timp, o echipă de chirurgi şi neurochirurgi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa încearcă să-l menţină în viaţă pe Dobrilă. Acesta este conectat la aparatele Secţiei de Terapie Intensivă şi urmează să fie transferat de urgenţă la Spitalul Floreasca sau la Spitalul de Urgenţă Bagdazar Arsenie din Capitală imediat ce vremea va permite elicoperului SMURD să decoleze. "Medicii Spitalului Judeţean au decis să transfere pacientul la Bucureşti din cauza fracturii de coloană vertebrală. Un fragment dintr-o vertebră este în canalul medular, cel care conţine măduva spinării. De altfel, pacientul mai are şi o contuzie pulmonară, lichid în zona pleurală. Este un caz dificil şi grav în acelaşi timp", au declarat, pentru "Replica", medicii unităţii sanitare. Cadrele medicale sunt sceptice în privinţa stării de sănătate, acesta riscând să rămână cu o serie de sechele. Cazul a ajuns şi în atenţia subsecretarului de stat al Ministerului Sănătăţii, dr. Raed Arafat. Facem precizarea că agentul Georgian Cristian Dobrilă lucrează în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila din august 2003, timp în care urmat şi Facultatea de Drept. Poliţistul se numără printre oamenii legii care, în 2007, de Ziua Poliţiei, au fost daţi drept exemple. Conform obiectivbr.ro, Dobrilă "se poate lăuda cu faptul că doi dintre şoferii pe care i-a lăsat fără permis sunt rude cu personaje cunoscute din lumea interlopă".

Alexandra ANTON, Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108